DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare remanentă beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani, fără penalizare

Realitatea Plus
poluare

Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare remanentă, mai exact în 46 de localităţi şi pe o rază de opt kilometri în jurul acestora, beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani, fără penalizare, în urma unor modificări aduse Legii pensiilor, adoptate de Camera Deputaţilor, ca for decizional, anunță news.ro.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin.(5) al art.65 din Legea nr.263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, urmărindu-se extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 kilometri în jurul acestora.

Citește și: Video Cumătrul lui Emi Pian face campanie pentru PNL! A trecut la amenințări fără precedent

Astfel, alineatul (5) al articolului 65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se modifică şi va avea următorul cuprins: “(5) Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localităţile Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin.(4)”, prevede un amendament admis din raportul de adoptare emis de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor la proiectul de lege.

Citește și: Viceprimarul Capitalei face acuzații la adresa Executivului: Deschiderea școlilor este crimă cu premeditare

Amendamentul a introdus pe listă localităţile Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, Galaţi din judeţul Galaţi, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în 18 februarie 2019, dar adoptată de Camera Deputaţilor marţi, aceasta fiind camera decizională. Actul normativ a avut 256 de voturi "pentru", un vot "contra" şi 23 de abţineri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.