Persoanelor decedate în Spania din cauza COVID-19 vor fi transportate şi cu ajutorul armatei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 29-03-2020

Actualizat: 29-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Spania urmează să desfăşoare forţele armate pentru a ajuta la transportul persoanelor ucise de coronavirus, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii, informează dpa, citată de Agerpres.

Potrivit unei declaraţii publicate în Monitorul Oficial, armata spaniolă va trebui să intervină din cauza numărului mare de decese şi a numărului insuficient de case funerare, în contextul în care sâmbătă s-a înregistrat cel mai mare număr de decese într-o zi de până acum, 832.

Citește și: Streinu Cercel solicită convocarea CSAT: 'E momentul ca președintele României să se implice în mod direct. Nu mai avem timp'

Desfăşurarea armatei va dura cât timp va rămâne în vigoare starea de urgenţă, au precizat autorităţile spaniole.

Comunitatea Madrid rămâne cea mai afectată regiune, jumătate din numărul deceselor la nivelul întregii ţări înregistrându-se aici.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat sâmbătă măsuri şi mai dure, în încercarea de a controla criza sanitară. Începând de luni, toţi angajaţii din sectoarele neesenţiale vor rămâne acasă timp de două săptămâni, a declarat Sanchez într-o intervenţie televizată, fără a specifica sectoarele vizate, comentează dpa.

"În Spania, orele cele mai dificile abia urmează, virusul ne loveşte cu o violenţă nemiloasă", a avertizat premierul Sanchez.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri