Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Personaje-cheie, audiate în Dosarul 'Mineriada'/ UPDATE

mineriada

După ce miercuri au fost audiaţi Ion Iliescu, Virgil Măgureanu şi generalul Stănculescu, joi continuă audierile în dosarul "Mineriada". Amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu şi Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte CPUN, s-au prezentat joi dimineaţă la Parchetul General.

Tot joi la Parchet este citat să se prezinte şi Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului.

UPDATE: Emil "Cico" Dumitrescu şi Cazimir Ionescu au calitatea de suspecţi în dosar.

Vezi şi: Ion Iliescu, acuzat OFICIAL de crime împotriva umanităţii

"Cico" Dumitrescu, fost şef al Direcţiei Cultură Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, a declarat la intrare în sediul Parchetului că nu a avut nicio implicare în acest dosar. 

"Eu nu am avut niciun fel de amestec în chestia asta. Eu eram şeful Direcţiei Generale Cultură Sport. Nu m-am întâlnit cu revoluţionarii, să zic aşa, decât când au atacat Poliţia Capitalei. Că atunci domnul preşedinte Iliescu îi căuta pe Chiţac şi pe Diamandescu şi nu i-a găsit. Şi m-a sunat pe mine şi m-a întrebat: 'Măi, ce se întâmplă acolo?'. 'Nu ştiu, domnu' preşedinte'. Zice: 'Du-te, mă, şi vezi'! Când i-am zis: 'Dom'ne, ăştia cer arestaţi!'. Zice: 'Du-te şi vorbeşte cu şeful Poliţiei - era generalul Bâtlan - să le dea drumul!'. I-am spus că nu e, m-au luat, m-au bătut, mi-au rupt uniforma. Şi a doua zi i-am spus: 'Domnu' preşedinte, eu mă duc la procuratură'. Cum adică, general să fie bătut, călcat, mi-au călcat ochelarii. Mi-a spus: "Aşa se întâmplă, lasă-i, mă, în pace!", a declarat "Cico" Dumitrescu, potrivit Agerpres.

Vezi şi: Fost şef SRI, pus sub acuzare pentru crime împotriva umanităţii

Miercuri, fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu au fost chemaţi la Parchet, unde au fost anunţaţi că sunt acuzaţi pentru infracţiuni contra umanităţii. 

"Prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g şi j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară", a anunţat Parchetul General într-un comunicat de presă. 

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârşirea acestor fapte. 

"În perioada următoare vor fi audiate persoanele faţă de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de 439 lit. a, g şi j din Codul penal şi care la data evenimentelor deţineau funcţii de conducere la nivelul structurilor civile şi militare ale statului, precum şi în cadrul unor unităţi economice", se precizează în comunicat. 

În luna martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat decizia procurorului general Tiberiu Niţu de redeschidere a anchetei în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".

Vezi şi: Generalul Stănculescu, fost ministru al Apărării, audiat la Parchetul General

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.