Peste 200 de mesaje RO-ALERT privind prezenţa urşilor, transmise de ISU de la începutul anului într-un singur județ

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 27-05-2024

Actualizat: 27-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: cbc.ca

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Oltul" al judeţului Harghita a transmis, de la începutul anului, 210 de mesaje RO-ALERT prin care oamenii erau avertizaţi de prezenţa urşilor în apropierea zonelor locuite.

 

Potrivit unui comunicat transmis de ISU Harghita, mesajele RO-ALERT se transmit după ce prezenţa animalelor este semnalată, de diverse persoane, la numărul de urgenţă 112.

Cele 210 mesaje înseamnă, de fapt, că urşii au fost văzuţi de 105 ori în preajma aşezărilor, întrucât mesajele RO-ALERT se transmit în română-maghiară şi în română-engleză.

Cele mai multe mesaje RO-ALERT, adică 124, au fost transmise de la începutul lunii mai, potrivit Agerpres.

"În ultima perioadă se constată o creştere a prezenţei animalelor sălbatice periculoase (urşi) în proximitatea aşezărilor umane sau în locuri frecventate de turişti. Aceasta este o situaţie care impune avertizarea cetăţenilor din zonele vizate, în timp real, prin Sistemul RO-ALERT. Astfel, populaţia este informată de existenţa pericolului imediat şi poate adopta măsurile de autoprotecţie care se impun în aceste cazuri. (...) Având în vedere creşterea numărului de incidente care pot pune în pericol viaţa cetăţenilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Oltul' al judeţului Harghita a transmis, de la începutul acestui an, 210 mesaje de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, în urma semnalării prezenţei urşilor în proximitatea comunităţilor harghitene, dintre care 14 în luna ianuarie, 8 în februarie, 22 în martie, 42 în aprilie şi 124 de la începutul lunii mai şi până în prezent", se arată în comunicatul de presă.

Sursa citată mai menţionează că doar la sfârşitul săptămânii trecute au fost transmise 18 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, care semnalau prezenţa urşilor în localităţile Topliţa, Miercurea Ciuc, Gălăuţaş, Suseni, Bilbor, Zetea şi Sândominic, ceea ce înseamnă că urşii au fost văzuţi de nouă ori.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri