Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 30.000 de persoane au fost strămutate în Siria de bombardamentele regimului şi ale aliatului său rus

Provincia Idlib

Bobardamentele au vizat de la începutul lunii provincia Idlib şi teritoriile insurgente adiacente, a anunţat luni ONU, relatează AFP. 

"Suntem profund îngrijoraţi de escaladarea recentă a violenţelor care au provocat strămutarea a peste 30.000 de persoane", a declarat un purtător de cuvânt al Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), David Swanson. 

Situată în nord-vestul Siriei, la graniţa cu Turcia, provincia Idlib şi teritoriile insurgente adiacente au fost în ultimele zile ţinta bombardamentelor de artilerie ale regimului şi a atacurilor aeriene ale Moscovei, potrivit agerpres.ro

Aceaste violenţe sporadice s-au soldat cu victime în rândul civililor, potrivit Observatorului sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Citește si Siria și Rusia au reluat bombardamentele în regiunea Idlib

Între 1 şi 9 septembrie ''am înregistrat 30.542 femei, copii, dar şi bărbaţi care s-au mutat din sudul şi sud-vestul Idlib, precum şi din nordul şi nord-vestul provinciei (vecine ) Hama ", a subliniat oficialul ONU. 

"Majoritatea acestor persoane strămutate au sosit în nordul Idlib (...) lângă graniţa cu Turcia", a mai spus el. 

Aproximativ trei milioane de oameni, dintre care jumătate sunt deja strămutaţi din alte regiuni siriene afectate de violenţe, trăiesc în provincia Idlib şi în zonele cu insurgenţi din provinciile vecine Hama, Alep şi Latakia, conform ONU . 

Provincia Idlib este controlată în principal de gruparea jihadistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS), provenită din fosta filială a Al Qaida în Siria, dar şi de alte grupări rebele de asemenea prezente în regiune.

Citește și Rusia acuză Statele Unite că au lansat bombe cu fosfor în Siria

Lupta de la Idlib, ultimul bastion al insurgenţilor în Siria în război, ar putea deveni "cea mai gravă catastrofă umanitară" din secolul al XXI-lea, a avertizat luni la Geneva secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, Mark Lowcock. 

Războiul din Siria a început în 2011, după reprimarea sângeroasă de către regimul preşedintelui Bashar al-Assad a manifestaţiilor pro-democraţie. În război au fost ucise peste 350.000 de persoane şi mai multe milioane au fost trimise în exil.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.