Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 5.000 de irakieni au ajuns la spital din cauza unei furtuni de nisip

middleeastmonitor.com
furtună de nisip Irak

O persoană a murit în Irak şi alte peste 5.000 au ajuns joi la spital cu probleme respiratorii din cauza unei furtuni de nisip, a şaptea care afectează ţara într-o lună, a anunţat Ministerul Sănătăţii, potrivit AFP.

Locuitorii din şapte provincii irakiene, printre care capitala Bagdad şi vasta regiune semi-deşertică Al-Anbar, din vestul ţării, au descoperit din nou la primele ore ale dimineţii un nor portocaliu dens şi nisip care se infiltra în locuinţe.

"Un deces a fost înregistrat la Bagdad, iar spitalele au primit până acum nu mai puţin de 5.000 de persoane", a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Seif al-Badr, într-un comunicat.

"Majoritatea au părăsit spitalele", a precizat el, evocând cazuri în mare parte "de intensitate medie sau mică''.

Cele mai afectate sunt persoanele cu "boli respiratorii cronice, cum ar fi astmul", şi "persoanele în vârstă" care suferă îndeosebi de "insuficienţă cardiacă", a precizat el, potrivit Agerpres.ro.

Autorităţile sanitare din provinciile Al-Anbar şi Kirkuk, la nord de Bagdad, le-au recomandat rezidenţilor ''să nu-şi părăsească domiciliile'', a indicat agenţia naţională de presă INA.

Furtunile de nisip s-au agravat în ultimele săptămâni în Irak, una dintre cele cinci ţări la nivel global cele mai vulnerabile la schimbările climatice şi la deşertificare.

Provinciile din centrul şi sudul ţării sunt printre cele mai afectate. Serviciile meteorologice estimează că astfel de furtuni de nisip se vor produce pe întreg parcursul lunii mai.

În capitala Bagdad, circa 1.000 de cazuri au fost raportate joi, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Spitalele din provincia Al-Anbar au înregistrat începând cu noaptea de miercuri peste 700 de pacienţi acuzând dificultăţi respiratorii, potrivit unui bilanţ furnizat de purtătorul de cuvânt al autorităţilor sanitare locale, Anas Qais, intervievat de INA.

Aceasta este cea de-a şaptea furtună de nisip de la jumătatea lunii aprilie în Irak. Furtunile au forţat aeroporturile din Bagdad, Najaf şi Arbil, în Kurdistan, să-şi suspende temporar zborurile şi mai multe persoane au fost spitalizate cu probleme respiratorii.

În următoarele două decenii, Irakul se va confrunta cu ''272 de zile de furtuni'' pe an, iar în 2050 va fi atins pragul de 300 de zile pe an, a declarat la începutul lui aprilie un înalt responsabil din cadrul Ministerului Mediului, Issa al-Fayyad.

Printre măsurile preconizate pentru combaterea fenomenului, ministerul a menţionat îndeosebi ''crearea unor păduri cu rol de paravânt''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.