Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste douăzeci de ţări se angajează să coopereze pentru a-şi adapta forţele armate la impactul schimbării climatice

cop26

Peste douăzeci de ţări au adoptat vineri o foaie de parcurs iniţiată de Franţa vizând cooperarea pentru a adapta forţele lor armate la impactul schimbării climatice şi a decarboniza activităţile militare, încă foarte dependente de energiile fosile, relatează AFP.

Invitată vineri să susţină un discurs la Forumul pentru pace de la Paris, Florence Parly, ministrul francez al apărării, a anunţat "adoptarea astăzi de către miniştrii apărării din 22 de ţări a unei iniţiative propuse de Franţa" pentru "a lansa la nivel internaţional o dinamică pentru ca armatele din întreaga lume să fie actori angajaţi în lupta împotriva încălzirii climatice".

"În contextul în care COP26 (conferinţa mondială privind clima, care se încheie vineri) a întărit ambiţia climatică internaţională, este necesar ca instituţiile de apărare să-şi consolideze, şi ele, angajamentul", subliniază declaraţia comună.

Această iniţiativă prevede un efort colectiv pentru anticiparea riscurilor presupuse de schimbarea climatică, adaptarea forţelor armate la noile condiţii de climă şi atenuarea amprentei lor de mediu la toate nivelurile posibile, în special în domeniul energetic, potrivit Agerpres.ro.

Blindate hibride, investiţii în energii regenerabile, înlăturarea sistemelor de încălzire cu cărbuni sau cu combustibil din bazele militare - sunt câteva dintre prevederile unei strategii energetice pentru a limita dependenţa de produse petroliere şi a diminua amprenta de carbon a armatei, propusă din 2020 de ministrul francez al apărării.

Printre semnatarii declaraţiei comune publicate vineri se află Albania, Belgia, Cipru, Cote d'Ivoire, Coreea de Sud, Danemarca, Spania, Estonia, SUA, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Ţările de Jos, Portugalia, Senegal şi Slovenia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.