Peste o tonă de droguri au fost confiscate în 2022, a declarat comisarul şef de poliţie Dan Octavian din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
"Din punct de vedere al combaterii traficului de droguri, acţiunile investigative desfăşurate de poliţişti împreună cu procurorii DIICOT au avut ca rezultat confiscarea a peste o tonă de droguri şi aproximativ jumătate de milion de comprimate. Peste 1.000 de persoane au fost arestate preventiv, iar aproximativ 90 de culturi ilegale de droguri au fost descoperite şi desfiinţate", a spus Dan Octavian, luni, într-o conferinţă de presă despre activităţile derulate în 2022.
El a precizat că peste 3.200 de persoane au fost depistate la volan sub influenţa substanţelor psihoactive.
Potrivit comisarului şef de poliţie, în ceea ce priveşte combaterea traficului de droguri, în 2022 au fost înregistrate 8.451 de sesizări de natură penală, fiind desfăşurate activităţi în 25.814 de ordonanţe de delegare emise de procurorii DIICOT atât pentru combaterea fenomenului, cât şi pentru destructurarea grupurilor de criminalitate organizată.
Octavian Dan a spus că au fost efectuate 846 de acţiuni operative, au fost destructurate 58 de grupuri infracţionale organizate şi au fost trimise în judecată 2.323 de persoane pentru săvârşirea a 3.636 de infracţiuni, ca urmare a rechizitoriilor emise şi a acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei încheiate de procurorii DIICOT.
Dan Octavian a punctat că structurile de cercetare şi prevenire a criminalităţii au desfăşurat peste 7.000 de activităţi pentru 460.000 de beneficiari, în scopul prevenirii consumului şi traficului de droguri şi alte substanţe interzise.
El a menţionat că structurile pentru siguranţă şcolară au desfăşurat peste 3.200 de activităţi, în scopul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului licit de droguri sau alte substanţe interzise pentru peste 112.000 de beneficiari, dintre care aproximativ 100.000 de elevi şi 12.000 de cadre didactice.
La rândul său, comisarul şef de poliţie Iuliana Teodorescu din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) a menţionat că în 2022 specialiştii antidrog au desfăşurat 20.000 de activităţi de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar, familial şi în comunitate, grupurile ţintă fiind copiii şi tinerii înscrişi într-o formă de învăţământ, cadrele didactice, părinţii sau tutorii legali, populaţia generală şi persoanele aflate în situaţii de risc faţă de consumul de droguri.
Ea a precizat că activităţile de prevenire a consumului de droguri s-au realizat, în mod unitar, la nivel naţional, în cadrul a nouă proiecte şi patru campanii naţionale, la care s-au mai adăugat 60 de proiecte locale derulate de structurile teritoriale ale agenţiei.
Iulia Teodorescu a punctat că, în vederea prevenirii consumului de substanţe psihoactive, specialiştii structurilor ANA au participat la peste 130 de evenimente.
Potrivit acesteia, anul trecut ANA a continuat asigurarea furnizării de servicii de asistenţă integrată pentru persoanele consumatoare de droguri, prin reţeaua teritorială formată din 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, prin cele trei programe de asistenţă integrată a adicţiilor din municipiul Bucureşti şi prin programul de asistenţă mobilă pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate la nivelul centrelor de reţinere şi arestare preventivă din Bucureşti.
Iulia Teodorescu a adăugat că, la nivel naţional, au fost înregistraţi 3.080 de beneficiari unici, cărora li s-au acordat 32.000 de servicii specializate medico-psiho-sociale.
Peste o tonă de droguri au fost confiscate în 2022
Articole Similare

1.132
Șoferi, atenție! În cât timp dispar punctele de penalizare și cum verifici instant istoricul tău rutier
1.132

2.693
Cine poate intra legal în apartamentul tău fără mandat și ce amenzi riști
2.693

2.245
Încă o femeie ucisă: O tânără de 17 ani a fost omorâtă de un bărbat de 26 de ani
2.245

138
Bătălie uriașă la Rezidențiat 2025: Peste 10.000 de absolvenți pentru 5.000 de locuri și posturi. Ce specialități sunt cele mai căutate
138

1.211
Pericol ascuns pe TikTok: medicii avertizează asupra produselor 'miracol' care ne pot distruge
1.211

2.438
După moartea fetiței de 2 ani, un medic ATI român din Germania avertizează asupra unei vulnerabilități grave a sistemului medical românesc
2.438

59
Vizibilitate redusă în trafic în aproape toată țara din cauza ceții. Se cere folosirea corespunzătoare a luminilor
59

161
Ministrul energiei anunță că România îşi propune să ajungă la o capacitate totală de producţie de 12.000 de MW
161

1.631
Comanzi, plătești, iar site-ul dispare: mare atenție la escrocheriile cu magazine online fantomă!
1.631

699
'Vom avea cele mai scumpe sărbători din ultimii 35 de ani' - analist economic
699

71
Brașovul a marcat ieri 38 de ani de la revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987
71

84
Rezidențiat 2025: examen simultan în șase centre universitare din țară
84

1.708
FOTO Hoteluri şi băi termale din stațiunea favorită a împăraților romani, readuse în patrimoniul statului român
1.708


















Comentează