Peste trei sute de persoane, la Spitalul Judeţean Arad în ultima săptămână cu afecţiuni respiratorii - 81 de copii au fost internaţi

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-02-2025 18:15

Actualizat: 17-02-2025 20:15

Article thumbnail

Sursă foto: news-medical.net


Peste trei sute de persoane s-au prezentat la Spitalul Judeţean Arad în ultima săptămână cu afecţiuni respiratorii, iar 112 persoane au fost internate, dintre care 81 de copii, potrivit news.ro

”Peste 300 de persoane s-au prezentat în ultima săptămână, la spital, cu simptome specifice afecţiunilor respiratorii de sezon! Este vorba despre 187 de copii şi 120 de adulţi, cei mai mulţi dintre ei fiind diagnosticaţi cu pneumonii, viroze, bronşite şi bronşiolite”, au transmis, luni, reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, în urma investigaţiilor efectuate în regim de urgenţă, de către medicii din Unitatea de Primire Urgenţe, împreună cu medici de gardă din secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, 112 pacienţi au necesitat internare, marea majoritate fiind copii, 81.

”De menţionat este faptul că în ultima săptămână s-a înregistrat un singur caz de infecţie cu virusul gripal, la o persoană adultă”, au mai transnis reprezentanţii unităţii medicale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri