DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Petre Daea: În această noapte plătim, în avans, 100.000 de fermieri

Inquam Photos / George Calin
Petre Daea

Aproximativ 100.000 de fermieri vor intra la plata avansului pe suprafaţă în această noapte în condiţiile în care sistemul APIA va fi funcţional începând de la ora 0:00, potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea.

"Sunt pregătiţi 450.000 de fermieri la plată şi prelucraţi în faza avansată în jur de 238.000. La orele 24:00 îi dăm drumul sistemului şi ne oprim mâine dimineaţa, la orele 6:00. Sperăm ca în noaptea aceasta să procesăm 100.000, de la orele 24:00 şi până la 6:00. Ei sunt programaţi pe ore, judeţe, ca să nu se blocheze sistemul. Raţionalizăm fluxurile, pentru că dacă am da drumul la toţi odată s-ar bloca tot sistemul. Vom vedea dimineaţa câţi fermieri au intrat la plată şi ce sume au fost date", a declarat luni, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii.

Avansurile reprezintă 70% din plata nominală pe suprafaţă din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Daea a precizat că APIA trebuie să plătească avansurile pe suprafaţă până la 30 noiembrie 2018, iar de la 1 decembrie se va intra pe plata regulară.

Recent, ministrul a precizat că sunt pregătiţi la plată 450.000 de fermieri, din 866.000 care au depus cerere.

"Au încheiat controlul pe data de 1 octombrie, iar acum pot să dea subvenţiile pe data de 16, la minutul 1, de la cumpăna nopţii. (...) În primele zile sunt pregătiţi acum, pentru primele operaţiuni, 450.000 de fermieri din 866.000. Nu poţi să dai banii toţi într-o zi, că este imposibil acest lucru, avem aproape un milion fermieri, este cel mai mare număr de exploataţii în România şi România este singura ţară din UE care nu a solicitat prelungirea depunerii cererilor şi este prima ţară din UE la accesarea fondurilor europene", a spus recent ministrul Agriculturii, la Salcia, în judeţul Mehedinţi.

Guvernul a aprobat pe 4 octombrie 2018 hotărârea privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului pe hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, dar şi a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine.

Astfel, plata directă în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă este de 102,5 euro/ha, plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha şi 5 ha, inclusiv - 5 euro/ha şi peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv - 50,3 euro/ha, plata pentru înverzire - 58,2 euro/ha şi plata pentru tinerii fermieri - 25,8 euro/ha. Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafeţelor determinate.

Pentru speciile ovine/caprine, plăţile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 56,1 milioane de euro, urmând să se stabilească şi cuantumul pe cap de animal.

Avansul se va acorda până la data de 30 noiembrie, iar din 1 decembrie 2018, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

Fermierii români au depus în perioada 1 martie - 15 mai a.c. peste 855.000 de cereri unice de plată pentru o suprafaţă de 9,7 milioane de hectare, înregistrându-se o depăşire cu 250.000 de hectare faţă de anul 2017, în timp ce anul trecut au fost depuse 884.464 cereri, pentru o suprafaţă de 9,545 milioane hectare.

Plafonul alocat României pentru plăţile directe, prevăzut în regulamentul Comisiei Europene, este 1,912 miliarde de euro pentru campania din 2018.

Plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4,6638 lei/euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.