DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Petre Daea: 'Sunt mulţumit de starea culturilor. Am venit la Covasna şi am fost surprins plăcut de stadiul de vegetaţie'

Inquam Photos / George Calin
Petre Daea

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, aflat marţi într-o vizită de lucru în judeţul Covasna, s-a declarat mulţumit de starea culturilor, însă a evitat să facă pronosticuri cu privire la producţiile ce se vor obţine în acest an agricol, potrivit agerpres.ro.

Acesta a menţionat, însă, că România a realizat şi va realiza în continuare "producţii importante, comparabile cu rezultatele cele mai bune din Europa".

"Sunt mulţumit de starea culturilor. Am venit astăzi de la Bucureşti până la Covasna şi am fost chiar surprins plăcut de stadiul de vegetaţie a culturilor, de modul în care se lucrează în această parte şi sunt perspective pentru culturi (...) Sunt şi insule de secetă, în această zonă am văzut că, pe unele suprafeţe, culturile suferă, am văzut porumbul ajungând în faza aceasta de ofilire, ceea ce reclamă, evident, apă (...) Nu m-am hazardat niciodată să fac pronosticuri, dar am măsurat cu ochii şi cu mintea (...) Facem lucruri bune, am început să batem alte ţări, la rând aşa, la floarea soarelui, la porumb. Am realizat şi vom realiza în continuare producţii importante, comparabile cu rezultatele cele mai bune din Europa", a spus Petre Daea.

Citește și: Președintele Tribunalului Timiș, scrisoare care provoacă CUTREMUR în magistratură

Atât pentru a ţine pasul cu alte ţări, cât şi pentru a contracara efectele schimbărilor climatice, care "în România sunt o realitate şi nu o ficţiune", fermierii trebuie să se doteze cu tehnică agricolă şi să adopte tehnologii moderne, la fel cum trebuie să intervină la timp pentru executarea lucrărilor şi tratamentelor împotriva bolilor şi dăunătorilor, a adăugat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a vizitat marţi zona Ghidfalău-Câmpu Frumos, unde se derulează un proiect de investiţii ce vizează modernizarea sistemului de irigaţii.

Citește și: Verdict DRAMATIC al medicilor privind starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu

Daea a subliniat că acest sistem de irigaţii a fost introdusă în Planul Naţional de Irigare şi face parte din cele 56 de şantiere care sunt deschise în momentul de faţă la nivel naţional.

"Se lucrează la modernizarea sistemului în aşa fel încât să putem să punem în valoare culturi care asigură atât cartofi de consum, cât şi cartofi de sămânţă pentru alte zone ale ţării", a mai spus ministrul Petre Daea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.