Premium
În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă prezintă reacția fostului premier Petre Roman după ce în spațiul public a fost lansată informația că s-ar fi opus, în 1990, revenirii Regelui Mihai I în țară și implicit reinstaurării monarhiei în România.
Digi24:
Fostul premier Petre Roman a negat că s-ar fi opus reinstaurării monarhiei în România. Ba, mai mult, a spus că nu-și aduce aminte de discuția la care a făcut referire, în urmă cu două zile, la Digi24, Emil Hurezeanu, fost jurnalist la Radio Europa Liberă. Ambasadorul României în Germania a relatat că Mihail Gorbaciov nu avea nimic împotrivă cu privire la revenirea la monarhie, dar că altcineva de la București s-a opus. „Și nu era Ion Iliescu”, a subliniat Emil Hurezeanu.
Miercuri, la Jurnalul de seară, jurnalistul Digi24 Cosmin Prelipceanu a relatat că Răzvan Theodorescu, care era președintele Televiziunii, și-a amintit că l-a sunat pe Ion Iliescu și că i-a spus: „Lasă-l pe Rege să se ducă la Curtea de Argeș!”, iar Ion Iliescu l-a asigurat că nu are nimic împotrivă, dar trebuie convins „Petre”, adică premierul de atunci, Petre Roman. Imediat, Răzvan Theodorescu a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Petre Roman, iar acesta i-a explicat că va fi haos, va fi „vărsare de sânge”, va fi „o lovitură de stat”.
Astăzi, fostul premier Petre Roman s-a disculpat de aceste acuzații și a declarat, pentru Digi24, că nu se temea de revenirea în țară, în 1990, a regelui Mihai, ba, mai mult, l-ar fi primit cu brațele deschise, însă a intrat în țară sub alt nume.
„Din punctul de vedere politic, nu aveam niciun fel de reţinere, aşa cum îi spusesem şi Principesei Margareta. Din punctul de vedere al procedurii existau nişte elemente destul de neplăcute”, a subliniat fostul prim-ministru.
Potrivit acestuia, nici revenirea în țară la acea vreme „nu era un pericol” pentru noua putere de după 1989 și că, revenirea în țară a regelui Mihai și a reginei Ana cu pașapoarte daneze „nu a fost un lucru normal”. Contextual, a recunoscut că decizia de a-l întoarce pe rege în 1990 le-a aparținut, însă a motivat că nu a fost o decizie politică.
(...)
"Din păcate, eu am plecat din Bucureşti la Predeal, cred, că pe 23 decembrie sau poate în 24 dimineaţa, nu mai ştiu, şi cineva mi-a comunicat că am primit acasă, deci nu oficial, în niciun comunicat, acasă, o scrisoare de la Principesa Margareta care îmi comunica că în ciuda discuţiei sau aparentei înţelegeri pe care am avut-o, Regele va sosi în ţară.
Nu aveam ce mai comenta, dar în momentul în care într-adevăr s-a întâmplat ca avionul în care se afla Regele să vină în ţară, eu am fost informat de la autorităţile aviatice că numele sub care circula Regele Mihai era altul decât cel real. Era un nume oarecare, cred că era numele unui cetăţean danez, nu mai ştiu foarte bine.
Ei, asta a fost o chestie foarte, foarte delicată. În fine, am lăsat lucrurile să curgă mai departe şi după aceea am fost informat de ministrul de Interne, Doru Viorel Ursu, şi de Mihai Caraman, care era şeful Securităţii Externe că într-adevăr Regele a venit în ţară sub o identitate care nu era a dumnealui şi că ei consideră că acest lucru este o încălcare, nu consideră, este o încălcare a unor norme internaţionale şi încă o constatare pe care o vedeau cu ochi foarte dificili.
Atunci am luat legătura cu preşedintele Iliescu şi am zis: ce-i de făcut? Din punctul de vedere politic, nu aveam niciun fel de reţinere, aşa cum îi spusesem şi Principesei Margareta”, a declarat Roman. (Declarația integrală AICI)
Dilema Veche:
Am ajuns într-o situație în care e pretențios, utopic, deplasat să mai vorbim de partide politice, ideologii, convingeri, strategii electorale, instituții, legi, democrație, Europa etc. Lucrurile au coborît la un nivel amuțitor: te crucești, rămîi tablou, nu mai vrei nimic. Nici hazul de necaz nu-ți mai iese. Nu-ți rămîne decît să silabisești, printre ohtături, cuvinte goale, de neînțeles pentru cei care ne conduc, ne „reprezintă“, ne iau banii, mințile și speranța. Cuvinte „vechi“: decență, rezonabilitate, bună-cuviință, bună creștere, bun gust, bună purtare, vorbire îngrijită, comportament civilizat, onoare, stil. De inteligență și profesionalism nici nu mai îndrăznesc să pomenesc.
E din ce în ce mai greu să faci inventarul ingredientelor care strică rețeta normalității publice. Sînt puzderie și se multiplică de la o clipă la alta. Nu le poți anticipa, nu ai resurse de imaginație care să țină la zi profilul „peisajului“ politic autohton. Nici nu le poți califica recurgînd la vocabularul isteriei (legitime), căci ai avea sentimentul că aluneci spre grosolănia pe care o condamni. Dar e un fapt că politicienii noștri se mișcă pe o claviatură indigestă, fiecare cu „nota“ lui, cu dizarmonia lui, cu „sincopele“ lui morale și intelectuale: o „simfonie“ de mîrlani, neciopliți, țopîrlani, mujici, mitocani, mahalagii, derbedei, mocofani, țoape, semianalfabeți, bădărani, caftangii de bodegă, miștocari de cartier, nulități veleitare, țațe, pițipoance, scandalagii, băieți de băieți, și cîte și mai cîte specii eșuate, pe care nici marea grădină a lui Dumnezeu nu le mai poate absorbi…
Evident, nu vreau să umblu cu generalizări ofensatoare, dar nu pot nici să nu iau notă de cacofonia majoritară. Vor fi fiind, prin toate partidele, prin ministere, prin Parlament, și figuri digerabile, oameni cumsecade, bune intenții. Dar nu această categorie ocupă avanscena. La vedere sînt mediocritatea, gașca, pegra.
Admit că nu te poți supăra pe diversitatea naturii umane. Pe orice palier social întîlnești exemplare degradate. Mai mult: fiecare dintre noi are, inevitabil, relele lui, partea sa de umbră. Dar nu toți avem în cîrcă soarta țării, „șefia“ instituțiilor publice, buna administrare a statului. Nu toți sîntem președinți ai Senatului sau ai Camerei, nu toți perorăm, țanțoși, prin diferite studiouri de televiziune, nu toți facem și votăm legile țării, nu toți avem ocazia să ne alegem „colaboratori“ fideli, în afara oricăror criterii de competență. Nu toți practicăm, ca pe un sport rentabil, spălarea de bani, nu toți ajungem în situația de a depune mărturii mincinoase, nu toți deținem poziții care să înlesnească traficul de influență, nu toți facem afaceri dubioase, păgubitoare pentru bunăstarea nației. (Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
Pentru a crea o imagine rapidă a contribuţiei imigranţilor în Statelor Unite, publicaţia Quartz demonstrează că 43% dintre firmele din topul pe 2017 au fost fondate de un imigrant sau de copilul unui imigrant, precum arată o cercetare a Centrului pentru Antreprenoriat American.
Raportul demonstrează că, în mod statistic, numărul imigranţilor care au fondat firme din domeniul tehnologiei este chiar mai ridicat, ajungând la 45%.
Cele 216 firme au avut, în 2017, 12,8 milioane de angajaţi la nivel monial şi au generat venituri de peste 5,3 triliarde de dolari.
În acelaşi timp din industria de retail – 37% dintre companiile din top au fost fondate de imigranţi, în domeniul finanţe-bănci – 26% au fost fondate de imigranţi, în domeniul industrial 23%, iar topul continuă, companiile fondate de imigranţi ocupând 5-20% din fiecare sector.
Aceste date reflectă efectele pe termen lung ale valurilor de imigranţi asupra economiei Statelor Unite. Printre aceste companii se află firme emblematice precum PepsiCo, DuPont şi Colgate, înfiinţate de foşti cetăţeni europeni în urmă cu aproximativ un secol.
Oamenii născuţi în alte ţări şi copiii lor au continuat să ocupe mare parte din topul Fortune 500 în ultimele decenii. Fondatorul Apple, Steve Jobs, fiul unui imigrant sirian, sau Sergey Brin, omul de naţionalitate rusă, care a fondat compania Alphabet şi Google, sunt printre cele mai faimoase. (Mai multe detalii AICI)
RFI:
La Kremlin s-a derulat joi 13 decembrie conferinţa de presă anuală a lui Vladimir Putin, un moment important prin conţinut dar şi prin ceea ce comunică la nivelul spectacolului mediatic. Peste 1600 de jurnalişti au fost acreditaţi la acest eveniment într-un moment cînd preşedintele Putin se pregăteşte să candideze pentru un al patrulea mandat în fruntea statului.
Chiar şi cei mai vehemenţi detractori ai lui Putin sunt obligaţi să recunoască un lucru, şi anume că pe plan intern el dispune de o anumită popularitate. In vîrstă de 65 de ani, la putere de 17 ani, Putin are la activ o întreagă serie de eşecuri dar şi o întreagă serie de succese. In cazul său, însă, conceptele de “eşec” şi “succes” sunt relative, de fapt depinde din ce punct de vedere sunt văzute.
El se poate lăuda în orice caz că a readus Rusia în jocul geopolitic internaţional, chiar în prim-planul scenei politice planetare. Dacă ne gîndim la Orientul Apropiat, de exemplu, este limpede că nimic nu se va putea construi acolo, nicidecum pacea şi stabilitatea, fără contribuţia Rusiei.
In context de nou război rece cu occidentalii, Rusia rezistă în faţa sancţiunilor, şi nu încape îndoială că nici în Ucraina pacea şi stabilitatea nu pot reveni fără participarea Rusiei. Dacă facem o comparaţie cu situaţia în care se găsea armata rusă cînd a venit Putin la putere, în anul 2000, putem spune din nou că preşedintele rus a schimbat radical lucrurile. Fibra naţionalistă rusă a fost bine hrănită cu ideologia neo-imperială promovată de Putin şi o bună parte a populaţiei ruse şi-a regăsit un sentiment de mîndrie similar cu cel din epoca sovietică. Poate că ruşii au acest tip de reflex înscris în sînge: ei tolerează mai uşor lipsa de libertate în interior, controlul presei şi autoritarismul, decît eclipsarea Rusiei în afacerile internaţionale.
In cursul conferinţei de presă de joi Vladimir Putin a anunţat că se va prezenta la prezidenţialele din martie anul viitor în calitate de candidat independent, dar că speră să obţină sprijinul unor partide politice. Iată-i deci răsuflînd uşuraţi pe cei care s-au temut eventual că Putin se va retrage în casa sa de la ţară. Nu, el doreşte să rămînă la putere pînă în 2024 şi probabil că absolut nimic nu îi va sta în cale.
El îşi permite chiar să fie ironic cu opoziţia, şi să deplîngă într-un fel faptul că în Rusia nu există o opoziţie puternică. (Mai multe detalii AICI)
