Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Petrecere de majorat cu 35 de persoane, întreruptă de poliţişti vrânceni la Dumitreşti

Inquam Photos/ Octav Ganea
petrecere
"În cursul nopţii trecute, în jurul orei 22,30, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Gugeşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la o societate comercială de pe raza localităţii Dumitreşti, ar avea loc un eveniment privat, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020. La faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre o aniversare (majorat), la care participau un număr de 35 de persoane", a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit Poliţiei, administratorul societăţii comerciale şi organizatorul evenimentului au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, respectiv 500 lei.

De asemenea, au fost sancţionaţi şi cei 35 de participanţi, conform Legii 55/2020, evenimentul fiind oprit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.