Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Petrolul Ploiești, înfrângere cu Chindia Târgoviște, scor 1-4, în meci amical

Twitter
Petrolul Ploiesti

Echipa de fotbal Chindia Târgovişte a învins liderul ligii secunde, Petrolul Ploieşti, cu scorul de 4-1, vineri, într-un meci amical jucat pe stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti.

Petrolul, care venea după 11 victorii consecutive în liga secundă, a deschis scorul prin germanul Jarovic (36), dar a primit patru goluri până la final, marcate de Marco Dulca (67), Cristian Neguţ (82), Daniel Popa (98) şi Daniel Florea (105), potrivit site-ului clubului de eşalon secund, potrivit Agerpres.

Partida a avut două reprize inegale ca durată, prima de 60 de minute, iar cea de-a doua de 45.

Petrolul a început cu Cebotari - Olaru, Lică, Huja, Oprea - Cebotaru, S. Pană - Constantinescu, Tucaliuc, Saim Tudor - Jarovic. După jumătatea primei părţi, pe teren au intrat D. Buia, Măzărache, Seto, S. Diarra, Bratu, Manolache şi Alex Radu, iar din startul reprizei secunde şi-au făcut apariţia Avram, Boţogan, Meijers, Manolache, Rus şi Prejmerean. Apoi, pe parcursul părţii a doua, tehnicianul Nicolae Constantin a mai apelat la M. Chindriş, M. Coman, Niţescu, Stoica, Vajushi şi David Ilie.

Emil Săndoi a început cu Pop - Martac, Celea, Kocic, A. Ioniţă - Atanase, S. Suciu, Jipa, A. Şerban, Ad. Stoian - Cherchez, în partea a doua intrând Căbuz - L. Corbu, T. Căpuşă, P. Iacob, Rumbullaku, Neguţ, M. Dulca, Popadiuc, R. Matiş, D. Popa şi D. Florea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.