Piaţa totală a transferurilor în fotbal s-a ridicat la 48,5 miliarde de dolari (41,1 miliarde de euro) între 2011 şi 2020 (FIFA), potrivit unui raport al FIFA, publicat luni, care menţionează şi importanţa sporită a agenţilor, transmite AFP, citat de agerpres.
Potrivit datelor analizate pentru perioada 2011-2020, graţie sistemului pus la punct de FIFA, TMS (Transfer Matching System), lansat în octombrie 2010, mercato a cunoscut o creştere constantă până în 2019, înainte ca această activitate să fie afectată de pandemia de Covid-19.
De la 2,85 miliarde de dolari în primul an de monitorizare prin TMS (2011), suma a urcat până la 7,35 miliarde de dolari în 2019, înaintea unui recul de 23% în 2020 din cauza pandemiei.
Cele 30 de cluburi care au cheltuit cel mai mult sunt toate din Europa. Dintre ele, douăsprezece sunt din Anglia, câte cinci din Spania şi Italia, trei din Germania, câte două din Franţa şi Portugalia, unul din Rusia.
Aceste 30 de cluburi au cheltuit împreună 47% din suma totală plătită pe transferuri în această perioadă.
Clubul care a cheltuit cel mai mult în acest deceniu este Manchester City (raportul nu oferă nicio cifră), urmat de Chelsea şi FC Barcelona. Paris Saint-Germain este pe locul 4.
Cluburile care au primit cei mai mulţi bani pentru transferuri sunt din Portugalia, Benfica şi Sporting Lisabona. Pe lista cluburilor care au obţinut cei mai mulţi bani din vânzarea din jucători, AS Monaco este prima grupare din Franţa, aflată pe locul 8, devansându-le pe Lyon (14), Lille (16) şi PSG (18).
Acest raport permite şi identificarea creşterii explozive a comisioanelor primite de agenţii de jucători. Dacă suma totală virată intermediarilor s-a ridicat la 131,1 milioane de dolari în 2011, ea a fost de 640,5 milioane de dolari în 2019, o creştere "spectaculoasă", potrivit FIFA.
TMS este un registru informatic al tuturor transferurilor de jucători profesionişti pentru 200 de federaţii din lume. Sunt înregistrate toate tipurile de transferuri, inclusiv cele din fotbalul feminin, de amatori şi de juniori.
Piaţa totală a transferurilor în fotbal s-a ridicat la 41,1 miliarde de euro între 2011 şi 2020, potrivit unui raport al FIFA
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

23
LeBron James a mai bătut un record. L-a depășit pe Kareem Abdul-Jabbar
23

33
Leo Messi, gol și pasă de gol pentru Argentina. Marcator în 21 de ani consecutivi la națională
33

42
Ianis Hagi: Ne dorim ca România să nu-şi piardă încrederea în noi / Ce spune despre viitorul selecţioner
42

50
Răzvan Marin, după meciul cu Slovacia: Duminică a fost un şoc pentru noi toţi. Îi dorim multă sănătate lui Mircea Lucescu
50

56
Gattuso, după ce Italia a ratat încă un turneu final al CM: Doare. Aveam nevoie de această calificare
56

3.927
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
3.927

1.776
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
1.776

136
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
136

24
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
24

80
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
80

30
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
30

55
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
55

29
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
29
















Comentează