Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Piesa de teatru a SRI sau scenarii fanteziste?

facebook.com
umbra sri

Există pe piață diverse scenarii care acreditează ideea că SRI face jocurile politice, iar politicienii sunt simple păpuși care execută pas cu pas piesa ordonată. Politicienii nu pot ieși din acest joc, deoarece bubele pe care le au, faptele comise de-a lungul vremii, le creează vulnerabilități foarte mari care oricând pot fi exploatate de către servicii, prin deschiderea unui dosar penal.

Sunt politicieni care vorbesc cu subiect și predicat despre aceste scenarii: Băsescu, Udrea, Tăriceanu, Ponta. Ei acuză SRI că joacă rolul păpușarului și acreditează ideea unei piese de teatru.

Care ar fi miza SRI în această chestiune: schimbarea clasei politice. Îndepărtarea vechilor politicieni de la butoane și aducerea unui nou val. De aici, poate, s-a născut și ideea că USB a fost creația SRI. Proiectul pilot a fost testat în alegerile locale, urmând ca în toamnă, să se lucreze la alt nivel, pentru aducerea USB(USR) în Parlament.

Scenariul care circulă cel mai mult este următorul: după alegerile parlamentare vom avea o mare coaliție PSD-PNL iar USR, principalul partid de opoziție, care va fi ajutat să crească și să se consolideze astfel încât în câțiva ani să ajungă principalul partid din România.

O altă miză importantă ar fi că această coaliție PSD-PNL ar avea forța parlamentară necesară să poată termina principalele reforme rămase: reorganizarea administrativă, reforma sănătății. Reforme care vor fi destul de impopulare și pentru care trebuie o voință politică destul de puternică.

Acestea ar fi datele scenariului propagat pe culoarele subterane ale politicii. Ar putea fi fezabil? Care ar fi efectele?

1. Alianța PSD-PNL pare un scenariu fezabil?

Declarațiile liderilor celor două partide sunt lipsite de importanță la acest moment. Este normal ca la această oră să fie declarații de război care să țină electoratele în priză. După ce rezultatele vor fi afișate, lucrurile se pot schimba radical. Primul argument ar fi că votul va fi extrem de fragmentat și coalițiile care ar strânge 51% vor fi greu de format. De asemenea, ar fi dificil de guvernat, în momentul în care trebuie să faci niște reforme serioase dacă nu ai o susținere parlamentară puternică.

(La această oră, așa cum arată tabloul, vor fi două partide mari, PSD-PNL, care vor lua cam 70% și 4 partide care se vor bate 30 de procente-ALDE, PMP, USR, UDMR) .

Ar accepta PSD o astfel de formulă? Dacă Dragnea va fi ținut în șah cu un nou dosar, atunci există premisa să acceptăm că este fezabil acest scenariu. Poate Dragnea să impună ideea unei guvernări cu PNL în propriul partid? La acest moment, baronii PSD au dispărut, mai toți au probleme penale. Dragnea nu mai are o opoziție puternică în partid, Ponta vorbește mult, dar nu poate coagula un grup important în jurul său.

PNL ar putea spune nu? Atâta timp cât nu au șanse de a strânge o alianță de 51%, mai mult ca sigur că liberalii nu vor mai accepta 4 ani de opoziție.

2. Poate ajunge USR principalul partid de opoziție?

Așa cum am spus mai sus, din scenariul vehiculat pe culoare, unul din obiective este creșterea USR ca partid de opoziție, cu oameni curați, integri care să fie principalul promotor al schimbării clasei politice.

Probabil, USR va intra în parlament, dar asta nu e de ajuns pentru ca el să devină principalul partid de opoziție. Ce scor politic ar putea lua? Varianta optimistă este de 10%.

Un partid se formează în timp, la mijloc sunt oameni cu bune și cu rele, cu visuri dar și cu interese. Odată ajuns în malaxorul politic, nimeni nu poate garanta că USR se va ține departe de vechile năravuri și că va putea fi o Alba ca Zăpada care după 4 ani să poată veni la putere. În ultimii ani, niciun partid nou creat nu a rezistat unui ciclu politic electoral complet. Nici Forța Civică, nici PP-DD, nici M 10. PMP pare să fie singurul care va rezista, dar este construit după modelul partidelor vechi, cu oameni aduși din PDL, UNPR și cu un lider care are încă 15% grad de încredere-Traian Băsescu.

Cred că aici putem găsi prima fisură a acestui scenariu-nimeni nu poate garanta că USR va fi un proiect de succes, mai ales că va fi într-o competiție pentru a câștiga primul loc ca partid de opoziție.

3. PSD-PNL ar putea pierde puterea în 2020?

Greu de zis. Am văzut în ultimii ani că PSD chiar dacă guvernează, poate câștiga alegerile. Nu este afectat, nu se erodează atat cât ar trebui. Social democrații știu să își mulțumească electoratul cu măsuri țintite. (măriri de salarii pentru bugetari, scăderi de TVA la produse de bază, etc).  PNL probabil va deveni o anexă a PSD, în varianta acestui scenariu, dar ar fi un plus de voturi care ar veni către această alianță, dintr-un bazin diferit de cel al PSD.

Așadar, obiectivul vizat de acest scenariu - aducerea la putere a unei clase politice de tip USR, pare a nu putea fi realizat extrem de ușor, mai ales, în cazul unei bune guvernări a  alianței PSD-PNL.

După cum vedem, există câteva hibe extrem de mari în acest scenariu: evoluția USR incertă, nu se poate previziona o guvernare proastă înainte ca ea să se întâmple, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că aceste scenarii pot fi cel mult niște experimente inedite, încercări de epurare, dar care până la urmă nu fac altceva decât să întărească vechile partide politice, în special PSD.

O altă varianta ar putea exista - scenarii fanteziste aruncate pe piață de actualii politicieni doar pentru a justifica neputința sau faptul că, acum, au ajuns în momentul în care plătesc pentru faptele comise în trecut.

Timpul ne va dovedi dacă am fost martorii unei piese de teatru sau dacă doar am fost intoxicați de scenariile fanteziste ale diverșilor politicieni!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.