Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Piețele bursiere de pe Wall Street, in cadere dupa prabusirea avionului

bursa
În jurul orei 15.55 GMT, indicele bursier Dow Jones era în scădere cu 0,30%, până la 17.087,43 puncte, iar indicele Nasdaq era în scădere cu 0,69%, până la 4.395,62 puncte. La rândul său, indicele S&P 500 a pierdut 0,50% până la 1.971,68 puncte. În schimb, piaţa de obligaţiuni, spre care se refugiază operatorii în perioade de incertitudine, era în creştere netă. Randamentele pentru obligaţiunile pe zece ani emise de Trezoreria SUA au scăzut la 2,482%, faţă de 2,538% miercuri seară, în timp ce în cazul randamentelor pentru titlurile pe 30% acestea au scăzut la 3,295% comparativ cu 3,348% miercuri seară. Un avion de pasageri Boeing-777 al unei companii aviatice malaeziene s-a prăbuşit pe teritoriul Ucrainei, la circa 60 de kilometri de graniţa cu Rusia, nu departe de Doneţk, unde au loc ciocniri între forţele ucrainene şi separatişti proruşi. 'Cu siguranţă este o veste foarte proastă, mult mai importantă decât sancţiunile occidentale anunţate miercuri seară de Washinngton', a apreciat Gregori Volokhine de la Meeschaert Financial Services. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a declarat joi că apărarea antiaeriană ucraineană nu a efectuat tiruri cu rachete, dezminţind astfel ipoteza potrivit căreia avionul malaezian prăbuşit în apropiere de Doneţk ar fi fost doborât de armata ucraineană. 'Acest incident pune sub semnul întrebării securitatea rutelor aeriene din această regiune a globului şi din alte regiuni, precum Orientul Mijlociu. Traficul aerian este foarte important pentru economie', a subliniat Gregori Volokhine. Vestea referitoare la prăbuşirea avionului malaezian în estul Ucrainei a fost resimţită în special în sectorul aerian. Acţiunile companiei American Airlines au căzut cu 3,40%, până la 42,00 dolari, acţiunile Delta au pierdut 2,61%, până la 36,88 dolari, United Continental au scăzut cu 2,78%, la 43,65 dolari. Acţiunile constructorului aeronautic american Boeing au înregistrat şi ele scăderi, chiar dacă mai mici, pierzând 0,23% până la 127,13 dolari. Sursa: Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.