Piţurcă: Mi-a plăcut că am câştigat cele 3 puncte, atât, şi nici nu mai îmi trebuie altceva

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 14-12-2019

Actualizat: 14-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Antrenorul Victor Piţurcă a declarat, sâmbătă seară, că la meciul cu FC Voluntari i-a plăcut că Universitatea Craiova doar că a câştigat cele trei puncte. Universitatea Craiova s-a impus, scor 2-1, cu FC Voluntari, conform News.ro.

”Mi-a plăcut că am câştigat cele 3 puncte, atât, şi nici nu mai îmi trebuie altceva, decât punctele puse în joc. De data asta nu au mai fost băieţii, chiar dacă au primit gol. În sensul ăsta, am avut nenumărate discuţii cu ei şi chiar vorbeam la pauză şi le-am spus că marcăm gol, că nu primim gol, trebuie să jucăm până la sfârşit, până se termină meciul şi băieţii au făcut-o. I-am şi felicitat după meci, bravo lor. Dacă vom continua aşa, o să fie în regulă. I-am atenţionat pe băieţi, am văzut şi am analizat foarte bine Voluntariul, chiar dacă a fost pentru a treia oară şi au văzut şi ei cum au jucat cu Iaşiul, cu Astra, cu Viitorul, la Mediaş, care trebuia să câştige. Poate şi astăzi meritau mai mult. Craiova, în acest moment, poate câştiga cu orice echipă din campionatul nostru. Putem câştiga sigur şi vom merge să câştigăm cu FCSB”, a declarat Victor Piţurcă la televiziunile care transmit meciurile din Liga I.

Formaţia Universitatea Craiova a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I.

Pentru Universitatea Craiova au marcat Cicâldău '74 şi Bălaşa '89, iar pentru FC Voluntari a punctat Papazoglou '54.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri