Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PDL şi PSD, plângeri la BEJ împotriva unui vicepreşedinte PNL - UPDATE

robu_pnl_vot

Democrat-liberalii îl acuză pe edil că se plimbă prin faţa secţiilor de vot şi îndeamnă oamenii să voteze candidaţii PNL.

„Robu se plimbă cu Coifan (candidatul PNL pe Colegiul 3 Deputaţi Timişoara - n.r.) de braţ şi îi îndeamnă pe oameni vă voteze PNL. În faţa Casei Tineretului, Robu a oprit un grup de membri PDL, fără să ştie că sunt membrii noştri, şi le-a spus să voteze cu Coifan. Acum formulez plângerea”, a declarat Oana Gaita, purtătoarea de cuvânt a PDL Timiş, pentru stiripesurse.ro.

Reprezentanţii PNL spun că informaţia oferită de PDL este „o minciună neruşinată”. După ce a votat, la Şcoala Generală 30, primarul Robu s-ar fi deplasat în centru, la o cafea, după care a mers direct la sediul PNL Timiş. Liberalii susţin că Robu nu a fost deloc în zona Casei Tineretului.

Deocamdată, BEJ nu a confirmat primirea sesizării din partea PDL.

UPDATE 1: Şi reprezentanţii PSD Timiş susţin că vor depune plângere la BEJ împotriva lui Nicolae Robu, pentru că acesta ar fi îndemnat oamenii să voteze PNL, în faţa secţiilor 112 şi 113 din Timişoara.

UPDATE 2: „Aş vrea să cer partidului social-democrat să înceteze cu această zvonistică, cu această încercare de intoxicare a populaţiei. Noi suntem oameni serioşi şi respectăm legea. Eu am fost să votez la Şcoala Generală 30, la ora 9.30, după care am plecat împreună cu familia, împreună cu Cristian Buşoi în Piaţa Victoriei, la o cafea, apoi am venit la sediul PNL, după care eu m-am dus la muncă la universitate. Nu am fost pe niciunde, habar nu a unde este colegul Coifan şi pe unde a umblat de atunci şi până acum. Deci este total nefundamentat ceea ce s-a afirmat, că eu aş umbla prin secţiile de votare, cu candidatul nostru, Viorel Coifan, de mână şi că aş îndemna cetăţenii să îl voteze. Am făcut lucrurul acesta în perioada permisă de lege, în campania electorală, dar nici vorbă să mă dedau la aşa ceva astăzi”, a declarat Nicolae Robu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.