„Romanian Community Coalition”, cea mai largă organizație a românilor din SUA a depus în data de 15 februarie o plângere penală împotriva lui Liviu Dragnea, pentru fals intelectual și uz de fals în inițierea legii defăimării.
Plângerea penală are ca motiv faptul că inițiatorul legii defăimării, Liviu Dragnea, a invocat atât documente cât și instituții europene care nu există, în încercarea de a-și justifica propunerea legislativă.
„Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative stipulează în mai multe articole că orice propunere legislativă trebuie să fie în armonie cu reglementările în materie la nivel european, cu tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Pentru a justifica această cerință, deputatul Liviu Dragnea a afirmat în expunerea de motive că "propunerea legislativă vine în completarea legislației comunitare în materie, fiind inspirată de Convenția Cadru Europeană pentru Promovarea Toleranței și Combaterea Intoleranței, propusă ca model pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, de către Consiliul European al Toleranței și Reconcilierii”, anunță coalitiaromanilor.org.
În expunerea de motive, Liviu Dragnea anunța despre Consiliul European al Toleranței și Reconcilierii că alături de Ministerul Educației și CNCD „urmează să implementeze prevederile prezentei propuneri legislative”, lăsând de înțeles că acesta este parte a puterii executive la nivel european.
La întrebările adresate de mai mulți europarlamentari, Comisia Europeană a declarat despre Consiliul European al Toleranței că nu este o instituție a Uniunii Europene:
„Consiliul European al Toleranței și Reconcilierii nu este o entitate a Uniunii Europene, iar Comisia nu furnizează nicio finanțare pentru el. Convenția Cadru Europeană pentru Promovarea Toleranței și Combaterea Intoleranței nu este un document nici al Comisiei Europene, și nici al Uniunii Europene”.
Din această stare de fapt, în plângerea penală împotriva lui Liviu Dragnea se arată că acesta „a susținut lucruri neadevărate, cu scopul vădit ca legea respectivă să fie aprobată de cele două camere ale Parlamentului”.
Comentează