Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PMP: Antonescu să înțeleagă că are și el niște tinichele

pmp
El spune că liderul demisionar al PNL, Crin Antonescu, "trebuie să înţeleagă că are şi el nişte tinichele, pe care le trage după sine". Theodor Paleologu a precizat într-un interviu la RFI  că ar vrea ca unificarea dreptei să-l includă şi pe Traian Băsescu: "Mie mi se pare că a spune vrem unificarea dreptei, dar fără Băsescu sau fără cei care l-au susţinut sau îl susţin pe Băsescu este de fapt o manieră de a sabota unificarea dreptei". Pe de altă parte, deputatul crede că "trebuie şi susţinătorii preşedintelui să înţeleagă că în momentul de faţă nu mai sunt o majoritate în cadrul dreptei. De aia cred că e foarte important că în conducerea PMP-ului sau chiar la vârful PMP-ului să fie oameni capabili de dialog şi de compromis cu celelalte partide de dreapta sau zise de dreapta, că de fapt, partide cu adevărat de dreapta nici nu există în România, dar mă rog, anti-PSD". În opinia sa, "trebuie să avem un candidat comun în noiembrie-decembrie 2014, care să oprească ascensiunea lui Victor Ponta, despre asta este vorba. Deci dacă ne găsim în situaţia de a vota între Crin Antonescu şi Victor Ponta, din punctul meu de vedere trebuie votat Crin Antonescu, dar trebuie şi Crin Antonescu să înţeleagă că are şi el nişte tinichele, pe care le trage după sine şi anume că cele mai mari realizări ale sale din punct de vedere politic sunt instalarea lui Ponta la Palatul Cotroceni şi suspendarea din 2012. De aceea spun, în situaţia în care în turul doi sunt Antonescu şi Ponta, mergem alături de Antonescu, pentru că altceva nu se poate, dar bine ar fi să găsim o altă soluţie mai viabilă din start".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.