PMP exclude un colonel din partid: S-a vândut cu totul intereselor grupului infracțional

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 13-09-2016

Actualizat: 13-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Acțiunile consilierului popular, Ion Marin, a deranjat noua conducere a Partidului Mișcarea Populară de la Buzău. Astfel, PMP va declanșa procedurile de excludere din partid a colonelului Ion Marin, fost comandant al IPJ Buzău.

"Sedinta extraordinara a Consiliului Local Municipal Buzau din data de 13 septembrie, desfasurata in conditii ilegale, avand in vedere modul de convocare si de informare a consilierilor, a oferit opiniei publice dovada categorica a faptului ca Ion Marin, consilier local al PMP Buzau, s-a vandut cu totul intereselor grupului infractional reprezentat de primarul PSD Constantin Toma. Domnul Ion Marin a luat act de strategia publica a PMP legata de sedinta de astazi, dar a ales sa dea cartile pe fata si sa arate intregii opinii publice caracterul sau de sluga in fata intereselor ilegitime ale unui primar penal, cercetat de justitie pentru escrocheriile financiare pe care le-a facut, cercetat de DNA pentru abuzurile pe care le face, cercetat de ANI pentru ca a mintit in mod flagrant la intocmirea declaratiei de avere. (...) PMP Buzau va declansa procedurile de excludere din partid a domnului Ion Marin", a transmis PMP printr-un comunicat de presă, citat de DcNews.

PRU are un atu mai mare decât Ponta

Luni, președintele PMP Buzău, deputatul Adrian Mocanu, a formulat o plângere către Agenția Națională de Integritate cu privire la ilegalitățile comise de către primarul Buzăului, Constantin Toma, în întocmirea declarației de avere.

In declaratia de avere, primarul PSD Toma Constantin a uitat ceva important: a uitat sa treaca datoriile uriase pe care le are. Legea spune ca la capitolul V din declaratia de avere trebuie mentionate atat debitele sau datoriile declarantului, cat si garantiile date de declarant in favoarea unui tert. Ei bine, domnul Toma s-a facut ca uita acest aspect, pentru ca, in acest moment, conform informatiilor certe pe care le detin, Toma Constantin are popriri pe conturile sale ca persoana fizica de circa 9 milioane de euro!!! Din documentele pe care le detin, rezulta clar ca Toma a ajuns la aceste datorii colosale pentru ca a garantat personal pentru creditele restante pe care le au firmele sale la un numar impresionant de banci. De aici au rezultat si popririle – record pe conturile sale. Trebuie sa fie verificat de urgenta modul in care Toma a facut tranzactii, pe ce nume, pe ce firme, cu ce implicatii etc. pentru ca toata averea sa a disparut de pe numele sau si al sotiei sale pe perioada proceselor de faliment si insolventa. De asemenea, din declaratia de avere pe care o poate consulta orice buzoian pe site-ul primariei, rezulta ca Toma nu are nicio avere. Nici casa, nici masina, nici caruta, nimic. Doar datoriile de 9 milioane de euro, pe care a uitat sa si le treaca, pentru a nu fi demascat public. Atentie! Aceasta suma imensa este executorie! Cel putin doi dintre executorii care se ocupa de datoriile sale sunt din Buzau. Sper sa nu ajunga sa-i mituiasca sau sa-i ameninte ca sa-l lase in pace. Cum mai poate fi credibil un asemenea om, atunci cand afirma ca vrea reformarea din temelii a Buzaului? Mai adaug faptul ca Toma, ca primar, este creditor pentru firmele lui Toma aflate in faliment, iar Toma, ca afacerist falimentar, este debitor la Primarie. Si acest lucru trebuia trecut in declaratia de avere si de interese si nu a fost trecut”, se arată în comunicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri