Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PMP se plânge că e ignorat în procesul de coagulare a dreptei

pmp
 Deputatul Theodor Paleologu spune  e o greşeală că PMP nu este luat în calcul în prezent în ecuaţia unificării dreptei. El declară la RFI pe de altă parte că nu i se par "foarte inteligente politic" nici atacurile dinspre PMP, nici exclusivismele de genul "n-avem nevoie de PMP". "E o greşeală, după părerea mea, pentru că admiţând că electoratul băsist a ajuns la 6%-7%, ceea ce de fapt nu e cazul, sunt mai mulţi care-l simpatizează în continuare pe preşedintele Băsescu, dar admiţând că ar fi numai 6% şi tot ar conta în perspectiva celui de-al doilea tur", a declarat Paleologu, fiind întrebat cum califică faptul că PMP nu este luat în calcul acum în ecuaţia coagulării dreptei . Deputatului nu i se par "foarte inteligente politic nici atacurile dinspre PMP în direcţia cealaltă": "Nu cred că sunt bune şi responsabile nici exclusivismele de genul "n-avem nevoie de PMP, n-avem nevoie de Băsescu", după cum cred că sunt total greşite şi atacurile în cealaltă direcţie. Important este să putem face front în al doilea tur împotriva acaparării întregii puteri de către PSD". Theodor Paleologu consideră că "marea problemă este de fapt turul doi, în ce măsură poate un candidat să adune toate voturile anti-PSD? Sigur, Cristian Diaconescu, deşi e un om cu foarte multă experienţă ca ministru de Externe, ca ministru al Justiţiei, consilier prezidenţial, a avut o carieră remarcabilă în Ministerul de Externe, eu îl cunosc de pe vremea când era secretar de stat în Ministerul de Externe şi era foarte competent şi foarte priceput. Ei, cu toate aceste lucruri, nu sunt convins că poate aduna electorat de dreapta, care nu uită că provine din cealaltă parte. Poate că ar trebui să fie mai înţelegători mulţi dintre alegătorii noştri, ar trebui să treacă peste această rezervă, dar această rezervă există, este o realitate politică, de care trebuie să ţinem cont, faptul că mulţi alegători de dreapta nu înţeleg ca un ministru PSD să fie acum dintr-odată campionul lor. Eu mi-aş dori ca lumea să fie mai înţelegătoare".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.