Deputatul PNL Tinel Gheorghe a anunțat, miercuri, depunerea de către parlamentarii liberali a unei moțiuni simple împotriva ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș (PSD), scrie Mediafax.
„Prezenta moţiune simplă vine să taxeze gradul ridicat de incompetenţă pe care îl manifestă Ioan Deneş la Ministerul Apelor şi Pădurilor. Practic, acest minister nu a avut un ministru mai slab în 28 de ani de administraţie post-revoluţionară așa cum este acest domn Deneş”, a anunțat, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, liberalul Tinel Gheorghe.
Potrivit deputatului PNL, în textul moțiunii se semnalează inclusiv „încălcări ale legii”.
„Veţi vedea în textul moţiunii că sunt lucruri foarte grave, care merg de la decizii administrative până la încălcări ale legii în mod grosolan", a completat Tinel Gheorghe.
Moțiunea simplă va intra, săptămâna viitoare, la dezbatere și vot în plenul Camerei Deputaților.
Comentează