PNL, acuzat că pedepseşte delictul de opinie. Cum explică Gorghiu şi Blaga

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 28-05-2015

Actualizat: 28-05-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pe 18 mai 2015, la săptămână după ce STIRIPESURSE.RO a publicat în exclusivitate stenogramele cu Teodor Atansiu jignindu-i pe foştii pedelişti ("Ne-am ţinut de nas şi am fuzionat."), cei doi copreşedinţi ai PNL semnat un act care pare să consfinţează delictul de opinie în partid.

"Membrii care vor ataca public colegii de partid sau persoanele care doresc să se înscrie în PNL vor fi sancționați cu excluderea din PNL", scrie în decizia comisiei organizatorice de unificare, semnată de Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.

Vezi şi: Scandalul STENOGRAMELOR AUDIO de la STIRIPESURSE.RO a dus la măsuri radicale în PNL

Adoptarea unei asemenea decizii a stârnit critici dure, atât din partea unor observatori, cât şi a membrilor PNL. care au acuzat o încălcare a "elementului definitoriu al partidului: libertatea".

Alina Gorghiu susţine că "atacul public" despre care vorbeşte decizia nu se referă la "orice critică". "În general, noi ne mai criticăm între noi și libertatea de exprimare este sfântă. Singura problemă pe care am discutat-o într-o şedinţă de conducere şi am ajuns la concluzia că trebuie sancţionat, pentru că să ştiţi că aşa prevede şi statutul Partidului Naţional Liberal: cine vorbeşte în afara deciziilor partidului şi votează împotriva deciziilor partidului înseamnă că nu respectă PNL. Dar nu e de ieri, de azi. Mă miră că vă surprinde faptul că aşa acţionează partidele: iau decizii în colectiv şi le respectă. Nu este vorba despre critică constructivă şi să ştiţi că poziţii putem să avem în afara oricărui fel de dubiu", a declarat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută la Timişoara.

Întrebată ce înseamnă "atac public", în accepţiunea conducerii PNL, Alina Gorghiu a răspuns: "O să constataţi când veţi vedea prima persoană exclusă din PNL ce înseamnă atacul la persoană. Nu excludem persoane decât atunci când se încalcă statutul."

La rândul său, Vasile Blaga a afirmat că un partid nu poate avea succes fără disciplină. "Un partid mare se construieşte pe principiul celor 3 D: Discuţii, până cădem sub masă dacă e cazul, Decizie şi Disciplină. Nu mai suntem două partide balama, de 14-15-18%. Suntem un partid de 40%. Trebuie să ne comportăm ca un partid mare. Pentru opinie, nicio problemă. Pentru atac la persoană, afară", a declarat Vasile Blaga.

Întrebată dacă noua decizie din PNL are legătură cu înregistrările cu Atansiu prezentate de stiripesurse.ro, Alina Gorghiu  nu a dat un răspuns direct, ci a dat vina pe presa insistă pe aspecte negative. "Îmi pare rău că presa vorbeşte mai multe de evenimente negative. Chiar cred că e un lucru firesc în sânul unui partid, în sânul unei organizaţii să-şi respecte deciziile şi să nu existe atacuri la persoană între membri ai PNL. Asta ţine nu numai de partid, ţine şi de bun-simţ", a mai precizat copreşedintele PNL.

Citește și:

STENOGRAME: Ne-am ținut de nas și am fuzionat. Nu vor primi premierul!/ RĂZBOI MONSTRU în PNL

EXCLUSIV Războiul liberalo-liberal ia amploare: Lui Blaga îi e frică/ STENOGRAME AUDIO

Lider PNL: Deja amantele au pregătite locurile de director/ STENOGRAME EXPLOZIVE

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri