Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL cere clarificări la AEP: Sunt în joc bani mulţi

AEP

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, i-a solicitat preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, clarificări privind rambursarea cheltuielilor electorale ale candidaţilor de la alegerile locale din iunie, se arată într-un comunicat remis marţi Agerpres de către Biroul Parlamentar al liderului liberal.

Potrivit lui Buican, este inadmisibil ca la patru luni de la alegerile locale nimeni să nu ştie nimic despre rambursarea acestor sume. "Există o nervozitate în rândul candidaţilor, indiferent de partidul politic de la care sunt şi indiferent dacă au câştigat sau dacă au pierdut alegerile. Sunt nişte bani pentru care unii din ei s-au împrumutat la bancă şi la care plătesc dobândă şi nu au nicio informaţie privind data la care îşi vor recupera banii. Din câte ştiu eu, legea ne obligă pe noi, partidele politice, să dăm banii înapoi candidaţilor în maxim 120 de zile de la alegeri. De unde să dea partidul aceşti bani, dacă ei nu au fost rambursaţi. Aştept cu nerăbdare răspunsul celor de la Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a putea să îl transmit ulterior în teritoriu", a afirmat acesta, conform sursei citate.

Declaraţia liderului PNL vine după ce în cadrul audienţelor în teritoriu mai mulţi edili de la toate formaţiunile politice au cerut informaţii cu privire la sumele cheltuite în campania electorală pentru alegerile locale, sume promise a fi, potrivit legii, decontate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.