PNL demarează revocarea lui Tăriceanu

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 29-03-2016

Actualizat: 29-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liderii centrali ai PNL au decis, marti, sa demareze strangerea semnaturilor necesare revocarii președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Care este procedura?

Pasul 1. Potrivit Regulamentului Senatului, revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor daca încalcă prevederile Constituţiei sau daca încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului ori ale Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, dar poate fi propusa si de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.

Propunerea de revocare se depune la Biroul Permanent care analizează, în prima sa şedinţă, îndeplinirea condiţiilor de revocare şi decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen.

Pasul 2. Propunerea de revocare se prezintă în plenul Senatului. Dacă propunerea de revocare este aprobată prin votul secret al majorităţii senatorilor, funcţia de preşedinte devine vacantă şi, imediat, se organizează alegeri.

Pasul 3. Preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor prezenţi. Dacă niciun candidat nu a întrunit numărul de voturi necesar se organizează un nou tur de scrutin, la care participă primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi sau. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a obţinut votul majorităţii senatorilor prezenţi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri