Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL și PPDD joacă împreună împotriva PSD

ppdd pp-dd dan diaconescu

PNL face alianță cu oricine pentru a scoate PSD din orice formă de conducere administrativă, fie că este vorba despre nivel național, fie că e vorba despre nivelul local.

Liberalii s-au aliat cu cei de la PPDD pentru a-l schimba pe vicepreședintele PSD al CJ Giurgiu, declarat incompatibil de ANI.

Astfel, Cristian Marciu a fost schimbat, astăzi, din funcţie, în cadrul unei şedinţe extraordinare. Consilierii PSD şi cei de la PLR au ieşit din sală, nedorind să participe.

Cei 16 consilieri rămaşi, dar şi preşedintele Vasile Mustăţea, au votat, în unanimitate, ca vicepreşedintele Cristian Marciu să fie eliberat din funcţie. Motivaţia a fost una strict politică iar propunerea de înlocuire din funcţie şi vacantarea acesteia s-a făcut ca urmare a solicitării a 15 consilieri de la PNL, PPDD, PDL şi independenţi.

Consilierii judeţeni l-au votat şi pe Ionuţ Matei (independent) în funcţia de vicepreşedinte al CJ Giurgiu. Au votat 17 aleşi, fiind de acord în unanimitate.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.