'Domnul Dragnea, Tăriceanu şi alţi domni, şi domnul Ponta parcă, apreciau nevoia de reîntregire a USL în urma unui congres extraordinar după alegeri. Acestor domni le amintesc că e o chestiune care nu are legătură cu PNL. Dânşii, indiferent ce dorinţe mai mult sau mai puţin bizare au, eu le spun ce e în PNL. PNL are o campanie civilizată, cu teme europene de dus, avem un obiectiv propus, pe care sunt absolut convinsă că îl vom atinge şi chiar vom depăşi obiectivul de 20%. Că unii se dau cu bărcuţa, că unii propun congres la alţii în bătătură, că unii îşi fac partid mâine, dar pe urmă nu-şi mai fac, astea sunt discuţii care mie mi se par extrem de neserioase', a declarat Gorghiu într-o conferinţă de presă.
Citește și: Dragnea îi atenționează pe liberali: Tot mai mulţi lideri judeţeni ai PNL doresc USL
Deputatul liberal a făcut referire şi la discursul PSD, pe care l-a caracterizat ca fiind demagogic şi 'sub nivelul mării'.
'Vedeam astăzi comunicate din partea Guvernului către instituţiile europene în care laudă DNA şi Agenţia Naţională de Integritate. Vă amintesc că ăla este discursul de Bruxelles, pentru că PSD aici are cu totul şi cu totul alt discurs. (...) PSD asta ştie să facă', a susţinut Gorghiu.
AGERPRES
Comentează