PNL revoltat de decizia PSD privind traseistii: Vom ataca la CCR

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 24-02-2015

Actualizat: 24-02-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Co-presedintele PNL Alina Gorghiu a precizat marti ca PNL va contesta la CCR un vot in Camera Deputatilor prin care nu se vor lua masuri pentru a corecta efectele OUG 55, ordonanta migratiei politice.

Declaratia sa vine dupa ce Comisia Juridica a Camerei Deputatilor, prin majoritatea celor de la PSD, a nu a acceptat introducerea de amendamente la legea de respingere a OUG 55 prin care sa prevada fie pierderea mandatelor alesilor locali traseisti, fie intoarcerea acestora la partidele din care au plecat.

"Prin votul acordat, astăzi, de parlamentarii din Comisia Juridică a Camerei Deputaților, PSD sfidează decizia Curții Constituționale privind neconstituționalitatea Ordonanței 55 / 2014. Cu siguranță, vom ataca la Curtea Constituțională un vot similar în plenul Camerei. PSD nu este și nu poate fi deasupra Constituției!

Reamintesc că Ordonanța 55/ 2014 a fost dată în toamna trecută de premierul Victor Ponta pentru candidatul prezidențial Victor Ponta. Astfel, dl Victor Ponta și-a asigurat un avantaj electoral necinstit prin legalizarea racolării de aleși locali și transformarea lor în agenți electorali PSD. Alegerile au fost pierdute, dar sfidarea continuă", a precizat Alina Gorghiu pe pagina sa de Facebook.

Amintim insa ca Alina Gorghiu, desi membru al Comisiei Juridice, nu a fost prezenta la lucrarile de marti pentru a sustine punctul de vedere al liberalilor privind legea de respingere a OUG 55.

CCR a declarat neconstitutionala OUG 55, dar a lasat la latitudinea Parlamentului sa stabileasca calea de urmat pentru a pune lucrurile in acord cu decizia Curtii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri