Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL solicită Executivului ca teza de doctorat să devină document public, doctorii să nu mai poată renunța la titlu, iar evaluarea universităților să fie întărită

teza de doctorat

PNL solicită Guvernului să abroge articolele din lege care le dau posibilitatea doctorilor să renunțe unilateral la titlu, să clarifice prin lege condițiile în care teza de doctor devine document public și să depolitizeze ARACIS, instituția din subordinea Ministerului Educației care evaluează universitățile.

„Partidul Național Liberal atrage atenția asupra faptului că Ministerul Educației trebuie să urgenteze modificarea legii în vederea acordării și retragerii titlurilor de doctorat. Plagiatul înseamnă furt intelectual și rabat de la calitate”, a declarat vicepreședintele PNL Raluca Turcan, potrivit unui comunicat de presă remis PoliticScan.

Concret, PNL vrea ca Guvernul să clarifice în lege entitatea care poate face contestații referitoare la posibilele cauze de plagiat și să abroge sau să reformuleze articolul de lege prin care „un absolvent surprins cu o teză plagiată poate renunța unilateral la titlu”, articol despre care PNL susține că „venea în ajutorul premierului Ponta”. De asemenea, liberalii solicită Guvernului să clarifice condițiile și etapele în care teza devine document public „la nivel unitar pentru toate Școlile Doctorale din țară”.

„În caz contrar, pot exista situații în care anumite instituții de învățământ pot secretiza tezele prin propriile coduri elaborate de Școlile Doctorale”, se arată în comunicatul citat.

„CNATDCU va putea decide asupra sesizărilor și contestațiilor imediat după intrarea în vigoare a prezentei Ordonanțe sau va trebui să aștepte modificarea Codului Studiilor Doctorale? În acest caz, cele două acte normative trebuie modificate simultan pentru a nu se amâna de facto tragerea la răspundere a celor care sunt culpabili de acțiuni de fraudă intelectuala”, mai precizează liberalii.

PNL cere și profesionalizarea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), precum și introducerea de atribuții clare cu privire la evaluarea Școlilor Doctorale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.