Podul de peste Nistru, pe traseul Odesa–Reni, a fost lovit de drone explozive. Poliția de Frontieră a întrerupt circulația și a suspendat activitatea unor puncte de trecere.
Un pod de peste fluviul Nistru, situat pe traseul Odesa–Reni, a fost lovit joi, în jurul orei 16:00, de drone care transportau încărcătură explozivă, în urma unui atac aerian desfășurat pe teritoriul Ucrainei. Incidentul a declanșat o alertă a Poliției de Frontieră, care a anunțat măsuri imediate de securitate.
Potrivit informațiilor apărute în presa locală, ar exista o victimă mortală, însă această informație nu a fost confirmată oficial până în acest moment. De asemenea, nu este clar dacă atacul s-a soldat cu alte victime, anunță tv8.md.
Imagini difuzate pe canale de Telegram arată un nor dens de fum în zona podului, un autoturism complet ars și un crater format în structura podului, indicii ale impactului puternic produs de explozie.
Într-un comunicat oficial, Poliția de Frontieră a precizat că circulația pe pod a fost suspendată, iar zona a fost izolată pentru evaluarea situației și prevenirea unor riscuri suplimentare.
Totodată, autoritățile au anunțat suspendarea temporară a activității la punctele de trecere a frontierei Palanca – Maiaki – Udobnoe și Tudora – Starokazacie.
Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările în zona afectată și să manifeste prudență sporită, în special în regiunea Odesa, în contextul intensificării atacurilor aeriene.





























Comentează