Poliţia a deschis dosar penal în cazul înhumării celor doi bătrâni decedaţi din Dobreşti

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 09-05-2017

Actualizat: 09-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiştii din oraşul Bechet s-au sesizat din oficiu cu privire la condiţiile în care au fost înhumaţi de către primărie cei doi bătrâni din comuna Dobreşti, judeţul Dolj, ale căror cadavre au fost descoperite în locuinţa proprie la câteva zile de la deces.

Potrivit IPJ Dolj, oamenii legii efectuează cercetări pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte. "S-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte. Cercetările se desfăşoară sub directa supraveghere şi coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmând ca, la definitivarea acestora, dosarul să fie înaintat acestei unităţi de parchet cu propuneri legale", precizează IPJ Dolj.

Doi bătrâni, soţ şi soţie, din comuna doljeană Dobreşti, care au fost găsiţi sâmbătă decedaţi în propria locuinţă aflată lângă sediul primăriei din localitate, au fost imediat înhumaţi de autoritatea locală într-o groapă săpată la marginea cimitirului, înveliţi în pături şi folie, pe motiv că trupurile neînsufleţite aflate în stare de putrefacţie reprezentau focar de infecţie.

Primarul comunei Dobreşti, Mihail Ţiulescu, a declarat că cei doi bătrâni erau singuri, retraşi şi nu a venit niciodată nimeni să se intereseze de ei. "Este vorba de o familie de bătrâni, vecini cu primăria, femeia de 85 de ani şi bărbatul de 75 de ani. Era o familie retrasă, care nu se expunea public, nu aveau copii, nu aveau pe nimeni, erau amândoi la a doua căsătorie. Am văzut un plic cu factura de energie electrică în poartă neluat de vreo 3-4 zile şi a intrat cineva şi, când a deschis uşa, deja emana miros de cadavre de acolo. Au avut o viaţă neglijentă, alcool, tutun, nu prea mâncau. El era pensionar, ea nu, aveau un venit din pensie de 800 lei/lună, dar cam toţi banii îi cheltuiau pe alcool şi pe ţigări. I-am mai ajutat cu ajutoare, alimente, le-am mai dat şi câte un ban. Nu a venit nimeni să se intereseze de ei nici după moartea lor", a declarat primarul comunei Dobreşti pentru Agerpres.

Potrivit primarului, cei doi bătrâni au fost îngropaţi în câteva ore, nemaifiind timp pentru slujbă, pentru că locuinţa lor se află în centrul comunei, iar mirosul era insuportabil şi nu mai puteau fi ţinuţi "nici măcar un minut". "Au fost găsiţi decedaţi, iar în primă instanţă cel care i-a găsit a sunat la numărul de urgenţă 112, a venit o ambulanţă cu medic şi asistentă, au constat decesul, probabil că erau morţi de 3-4 zile, erau în putrefacţie, iar mirosul într-o căsuţă de 6/4 metri era insuportabil. În paralel am anunţat şi postul de poliţie, a fost anunţată criminalistica, au venit şi au constat că nu este crimă, nu sunt urme de violenţă. S-a luat legătura cu medicul de familie şi am procedat imediat la înhumare, în decurs de 5-6 ore. Acolo era un focar de infecţie, în centrul comunei. Acolo este grădiniţă, este şcoală, târg de săptămână, primăria, cămin cultural, nu puteam să îi mai ţinem nici măcar un minut. Era un caz de urgenţă. Acum am luat legătura şi cu parohia, va veni preotul când le vom pune două cruci care să le zică din Evanghelie câteva cuvinte. Dar la ora aia nu se mai putea face nimic, pentru că mirosea pe kilometri pătraţi", a mai spus primarul Mihail Ţiulescu.

Potrivit edilului, sâmbătă seara a fost săpată o groapă cu buldoexcavatorul la marginea cimitirului, iar cei doi au fost înveliţi în pături şi folie, transportaţi în cupa buldoexcavatorului şi îngropaţi. Arhiepiscopia Craiovei susţine că preotul paroh nu a fost anunţat de autorităţi despre cele două decese, iar modul în care s-a făcut înhumarea, fără rânduială creştinească, este un lucru regretabil, preotul din localitate preluând sarcina amenajării mormântului şi îndeplinirii celor necesare pentru pomenire. "Este regretabil ceea ce s-a întâmplat la Dobreşti unde s-a procedat la o înhumare fără rânduiala creştinească de cuviinţă, fără slujbă pe înmormântare aşa cum se face la fiecare creştin botezat. Nu putem să îi aruncăm acolo şi gata, ne-am spălat pe mâini de ei. Preotul paroh a preluat sarcina amenajării mormântului şi, după rânduială, vom face cele de trebuinţă pentru pomenirea celor doi", a declarat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei şi Arhiepiscopiei Craiova, Ioniţă Apostolache.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri