DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Poliţia din Italia a identificat o reţea care vindea certificate COVID-19 false

Pinterest
certificat digital covid verde european

Poliţia italiană a identificat o reţea care vindea certificate sanitare COVID-19 false, patru persoane fiind cercetate, printre care doi minori, pentru administrarea a 32 de canale de Telegram pe care vindeau online aceste documente necesare în Italia pentru accesul în restaurante, cinematografe sau săli de sport, relatează luni agenţia EFE.

Mii de utilizatori s-au înregistrat pe aceste canale, pe care li s-a promis ''garanţia absolută a anonimatului'' pentru a primi certificatul fals în trei zile lucrătoare în schimbul unei sume cuprinse între 150 şi 500 de euro în criptomonede sau bonuri de cumpărături pe platformele de comerţ online.

Operaţiunea poliţiei, denumită 'Fake Pass', a început cu o monitorizare generalizată a internetului şi acum are ca obiectiv identificarea administratorilor şi cumpărătorilor care au folosit aceste canale de vânzare şi altele. Administratorii sunt investigaţi pentru înşelătorie şi fals, scrie Agerpres.ro.

Certificatul sanitar, care oferă informaţii despre vaccinarea cu schema completă, un test COVID-19 negativ recent sau vindecarea după o infectare anterioară, este obligatoriu începând de vineri în Italia pentru accesul în baruri, restaurante, muzee, teatre, cinematografe, săli de sport sau mari evenimente, cum sunt festivalurile sau concertele.

Începând din septembrie certificatul sanitar va fi obligatoriu şi pentru transporturile pe distanţe lungi, precum şi pentru cadrele didactice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.