Poliţia italiană a dezminţit joi în mod categoric acuzaţiile organizaţiei Amnesty International referitoare la cazuri de tortură în rândul migranţilor, relatează AFP. ''Dezmint categoric faptul că sunt utilizate metode violente împotriva migranţilor, fie cu ocazia identificării lor, fie a repatrierii lor'', a afirmat într-un comunicat şeful poliţiei italiene, Franco Gabrielli.
Departamentul privind siguranţa publică, aflat în subordinea Ministerului de Interne, a precizat că aşa-numitele ''hotspot-uri'', centrele de primire unde sunt controlaţi şi verificaţi migranţii care sosesc pe teritoriul italian, ''sunt vizitate în mod constant de către echipe ale Comisiei Europene în Italia, în scopul de a verifica periodic procedurile de gestionare a problemei migranţilor''. În plus, potrivit comunicatului, Agenţia europeană pentru drepturile fundamentale a vizitat recent două ''hotspot-uri'', la Pozzallo (Sicilia) şi Taranto (sud), şi şi-au exprimat apoi ''o părere bună'' despre modul în care acţionează autorităţile italiene.
Reacţia poliţiei italiene survine după ce Amnesty International a acuzat joi poliţişti italieni că au recurs la practici ''asimilabile torturii'' pentru a obţine amprentele digitale ale migranţilor şi a acuzat Uniunea Europeană că ar fi parţial responsabilă de această situaţie. Numeroşi migranţi refuză să fie identificaţi la sosirea lor pe teritoriul italian, în scopul de a putea să se instaleze sau să depună o cerere de azil într-o ţară europeană la alegerea lor, conform Agerpres.
Comentează