Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliţiştii din Dubai vor folosi căşti cu tehnologie termică pentru a detecta temperatura persoanelor care se deplasează folosind transportul public

visitdubai.com
solar dechatlon dubai

Poliţiştii din Dubai vor folosi căşti speciale echipate cu tehnologie termică pentru a detecta temperatura persoanelor care se deplasează folosind transportul public, ca parte a măsurilor luate în acest emirat cu scopul de a limita răspândirea noului coronavirus, informează DPA marţi, potrivit Agerpres.

O înregistrare video publicată online de guvernul din Dubai marţi arată mai mulţi angajaţi ai Departamentului pentru Siguranţa Transporturilor din cadrul Poliţiei locale în timp ce purtau astfel de căşti speciale.

Obaid al-Hathboor, directorul Departamentului pentru Siguranţa Transporturilor, a spus că acele căşti scanează cu mare eficienţă temperatura persoanelor care folosesc mijloacele de transport în comun, potrivit cotidianului al-Emirate al-Youm.

Citește și: Dezvăluire. Klaus Iohannis a dat undă verde la achiziții cu negociere ‘la secret’

Acelaşi oficial a adăugat că noile căşti sunt înzestrate şi cu alte tehnologii de inteligenţă artificială, precum cele de recunoaştere facială şi de citire rapidă a numerelor înscrise pe plăcuţele de înmatriculare ale automobilelor.

Anunţul a fost făcut la o zi după ce directorul Serviciului de ambulanţă din Dubai, Khalifa bin Dray, a dezvăluit că paramedicii vor folosi căşti speciale pentru a detecta cazurile suspecte de infectare cu noul coronavirus.

Citește și: Un bărbat din Suceava, aflat la cules de sparanghel în Germania a murit

Noile căşti măsoară temperatura pacientului şi trimit datele astfel obţinute pe telefonul mobil al paramedicului.

Bin Dray a mai spus că noile căşti vor creşte de asemenea siguranţa paramedicilor, aflaţi în prima linie de contact cu persoanele infectate.

Pe 4 aprilie, Dubai a decretat stare de izolare pentru două săptămâni şi doar supermarketurile şi farmaciile mai sunt deschise în acest emirat.

Emiratele Arabe Unite - din care face parte şi Dubai - au înregistrat peste 4.500 de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus, inclusiv 25 de decese.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.