DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Politizarea implementării 5G în UE, motiv de îngrijorare pentru membrii Parlamentului European

iStock
5G

Luni, un articol din The Brussels Times anunța că 10 membri ai Parlamentului European au trimis o scrisoare adresată vicepreședinților executivi ai Comisiei Europene, Margrethe Vestager și Valdis Dombrovskis, și comisarului pentru piața internă, Thierry Breton, în care evidențiază îngrijorările cu privire la politizarea implementării 5G la nivelul Uniunii Europene. ”Comisia vorbește despre protejarea modului de viață european. Într-adevăr, modul de viață european se bazează pe transparență și pe piețe deschise, pe încrederea publicului în instituții pentru a proteja regulile de concurență în întreaga Uniune și pe echitate. Aceste principii de bază ar trebui să se aplice și în acest caz. Concurența liberă și deschisă ar trebui să fie pe deplin permisă. Neutralitatea tehnologică ar trebui să stea la baza tuturor actorilor din acest sector. Implementarea urgentă a 5 G - o necesitate pentru Europa - nu ar trebui să vină sacrificând principiile esențiale și, astfel, să contravină nucleului valorilor noastre europene. Dacă nu dăm un exemplu în acest sens, atunci am pierdut deja acele valori despre care mărturisim că ne sunt atât de dragi”, scria publicația.

Vezi și: CCR a decis: Sintagma 'cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii' din Cpp e lipsită de claritate

Având în vedere contextul determinat de pandemia COVID-19, digitizarea este unul dintre cei doi piloni cheie pe care trebuie fundamentată revenirea post-pandemie, iar a cincea generație de sisteme de telecomunicații oferă capacitățile tehnice necesare pentru a face față nevoilor tot mai mari de conectivitate din Europa, se subliniază în cadrul documentului. Autorii fac referire la impactul pozitiv pe care implementarea tehnologiei 5G îl va avea în domeniul medical, spre exemplu prin extinderea telemedicinei, ca și pentru industria europeană în general, subliniind că „o implementare în timp util a tehnologiei 5G va aduce beneficii directe consumatorilor europeni în viața lor de zi cu zi (...) Aproape 500 de milioane de cetățeni se vor bucura de conexiuni mai rapide și mai fiabile (...) mai mulți oameni vor avea acces la internet și prin urmare la servicii digitale și educație digitală”.

Se exprimă însă îngrijorarea că interzicerea sau intenția de interzicere viitoare a utilizării dispozitivelor 5G din afara Uniunii nu va servi nimănui pe termen lung și, mai mult ”va perturba lanțurile industriale globale, va submina ecosistemul de inovare și va afecta cel mai mult consumatorii UE, privându-i de dreptul lor de a beneficia de servicii de telecomunicații rapide și fiabile la un preț rezonabil”.

Deblocarea potențialului 5G neexploatat al Europei începe cu o implementare nepolitizată a 5G, fără utilizarea de argumente discriminatorii, care sunt în contradicție flagrantă cu valorie comune ale UE, suveranitatea digitală a Uniunii depinzând de oferirea celei mai bune tehnologii disponibile cetățenilor europeni și nu a unor ”dezbateri vagi, protecționiste”.  Este timpul ca „O Europă care merge mai departe” să-și protejeze în mod decisiv cetățenii de deciziile prost-gândite care, amenințând cu reducerea concurenței, ar putea să le lase în cele din urmă un sistem de sănătate, un sistem educațional și un ecosistem de conectivitate nepotrivite pentru era digitală. Pentru ca Europa să fie lider mondial în această eră digitală, Europa trebuie să poată lua propriile decizii, pe baza propriilor interese, se subliniază în scrisoare.

Prin urmare, autorii solicită Comisiei Europene, precum și miniștrilor UE din domeniul telecomunicațiilor și al comerțului, să susțină principiile de bază ale 5G Toolbox, dintre care unul este necesitatea ca toți jucătorii din industrie să se bucure de acces echitabil pe piață, fără discriminare pe baza țării de origine, atâta timp cât acestea respectă criteriile tehnice, bazate pe fapte.

”Modul de viață european începe prin protejarea acelor trăsături care ne fac europeni: încredere deplină în propriile reguli de concurență și în valorile noastre de nediscriminare, deschidere și colaborare (..) Numai prin apărarea acestor valori vom fi cu adevărat suverani și vom reuși să ne protejăm cetățenii în era digitală - și să construim un viitor luminos pentru generațiile noastre mai tinere”, se concluzionează în finalul scrisorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.