Pompierii intervin pentru îndepărtarea unor arbori care au fost doborâţi de vânt

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 11-03-2019

Actualizat: 11-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pompierii desfăşoară, luni dimineaţa, mai multe misiuni în municipiul Piatra-Neamţ pentru îndepărtarea unor arbori care au fost doborâţi de vânt, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Adrian Rotaru, scrie Agerpres.

Unul dintre copaci a căzut pe strada care duce către ştrandul municipal, iar traficul rutier a fost blocat. 

Al doilea copac a căzut pe strada Durăului, din centrul oraşului, nefiind înregistrate victime. 

Potrivit sursei citate, pompierii au o intervenţie şi la un bloc din Piaţa 22 Decembrie, de pe care s-au desprins bucăţi de tablă din acoperiş şi au căzut pe cablurile de telefonie.

Citește și: Bistrița-Năsăud: Ploile abundente şi rafalele puternice de vânt au creat probleme în comunele Rodna şi Telciu

De asemenea, un echipaj de pompieri s-a deplasat pe strada Muncii, unde o schelă metalică a fost luată de vântul puternic. 

Pompierii au avut mai multe misiuni similare în ultimele 24 de ore, judeţul Neamţ fiind sub avertizare cod galben de vânt puternic.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri