Ponta vorbește despre moartea polițistului din coloana lui Oprea

Autor: Politic Scan

Publicat: 23-10-2015

Actualizat: 23-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

La începutul ședinței de Guvern din 23 octombrie premierul Ponta și-a exprimat solidaritatea cu victimele accidentului care a dus la moartea unui polițist, dar a evitat orice referire la responsabilitatea lui Gabriel Oprea.

„Aș vrea să încep prin a-mi exprima solidaritatea și condoleanțe pentru familia polițistului mort la datorie, care a decedat marți”

Premierul a vorbit de măsuri de prevenție și nu făcut nici o referire la rolul lui Oprea în incident. Dimpotrivă, el a căutat să atragă atenția asupra prevenției unor noi situații de acest tip:

„Vreau, de asemenea, fiind vorba de o anchetă în curs, să vedem cum se pot întâmpla asemenea lucruri, avem gropi în asfalt, tot felul de zone periculoase [...]. Sunt convins că există peste tot în țară tot felul de capcane mortale și doar când se întâmplă o mare tragedie aflăm despre ele. O societate normală ar trebui să ia măsuri înainte, nu după ce se întâmplă asemenea lucruri”

Ponta a mai făcut apel la politicieni să nu caute să strângă capital politic pe seama tragediei.

Premierul a publicat un mesaj asemănător și pe Facebook.

ponta fb

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri