Thailanda şi-a dublat populaţia de tigri sălbatici în ultimii şapte ani, care a crescut de la 60 la 80 în 2013, ajungând la 160 de exemplare ale acestei specii în pericol de extincţie în 2020, au anunţat surse guvernamentale miercuri când se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Tigrului, relatează EFE potrivit Agerpres.
Potrivit, secretarului pentru resurse naturale şi mediu, Pongboon Pongthong, creşterea populaţiei acestor feline se datorează eforturilor intense ale paznicilor forestieri, echipelor de cercetare ale organizaţiilor implicate şi dedicaţiei acelor persoane interesate în conservarea acestei specii.
Tigrii sălbatici sunt foarte apreciaţi în ţări precum China, unde sunt utilizaţi pentru elaborarea de medicamente tradiţionale, iar traficul ilegal cu aceste exemplare în Asia constituie una dintre marile ameninţări la conservarea speciei.
Se estimează că India găzduieşte aproximativ 70 la sută din populaţia mondială a acestor feline care trăiesc şi în ale ţări asiatice, deşi în Laos, Myanmar, Cambodgia sau Vietnam tigrii sălbatici practic au dispărut.
Proiectele miniere masive, construirea de baraje sau distrugerea habitatelor pentru crearea de terenuri agricole ameninţă existenţa tigrilor. Braconajul, comerţul ilegal cu blană, carne, colţi, oase, cât şi pierderea habitatului sunt principalele ameninţări ale acestor feline mari.
Organizaţia ecologistă WWF a publicat la începutul lunii iulie un raport în care denunţa utilizarea de capcane, al căror număr se estimează la cel puţin 12 milioane, de către vânători ilegali sau braconieri în mai multe ţări din Asia de Sud-Est, ca principală ameninţare pentru tigrii din regiune
Populația de tigri sălbatici din Thailanda s-a dublat în ultimii șapte ani
București
9°C
Articole Similare

50
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
50

90
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
90

14
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
14

543
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
543

936
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
936

822
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
822

244
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
244

436
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
436

393
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
393

3.295
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.295

1.492
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.492

1.604
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.604

2.832
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.832
















Comentează