Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Portugalia a remizat cu Elveţia, iar Olanda cu Suedia, la Campionatul European de fotbal feminin

vavel.com
fotbal feminin

Naţionalele feminine de fotbal ale Portugaliei şi Elveţiei au încheiat la egalitate, 2-2, sâmbătă seara, la Wigan, în Grupa C a Campionatului European, tot cu o remiză încheindu-se şi celălalt meci al grupei, Olanda - Suedia (1-1), la Sheffield.

În prima partidă, cele două echipe şi-au "împărţit" meciul, fiecare dominând câte o repriză. Elveţia a marcat rapid, două goluri în cinci minute, prin Coumba Sow (2) şi Rahel Kiwic (5), intrând la pauză în avantaj. Portugalia, care a ajuns la CE după excluderea Rusiei, a revenit în partea a doua a jocului şi a reuşit egalarea prin golurile lui Diana Gomes (58) şi Jessica Silva (66), potrivit Agerpres.

În partida de la Sheffield, Olanda, campioana europeană en-titre şi marea favorită, a trebuit "să alerge" după egalare, după ce Jonna Andersson (36) a deschis scorul pentru nordice. Remiza a fost obţinută prin reuşita lui Jill Roord (52).

Partida a fost urmărită de peste 21.000 spectatori, un record pentru un meci feminin.

Duminică seara se vor disputa partidele din Grupa D, Belgia - Islanda şi Franţa - Italia.

Primele două clasate în cele patru grupe se califică în sferturile de finală (20-23 iulie). Semifinalele vor avea loc pe 26 şi 27 iulie, în timp ce finala celei de-a 13-a ediţii a Campionatului European de fotbal feminin se va disputa în data de 31 iulie, pe stadionul Wembley din Londra.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.