Adevărul despre costumul popular din Alba, înainte de influența sălișteană

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 29-06-2025 12:17

Actualizat: 29-06-2025 15:17

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Portul tradiţional predominant din Alba era, până în urmă cu peste un secol, plin de culoare şi nu sobru, în alb-negru, acesta suferind, însă, mari modificări în urma influenţei celui din Mărginimea Sibiului.

De aproape două decenii, etnografa Petruţa Pop a iniţiat o serie de proiecte dedicate zestrei tradiţionale româneşti, concentrându-se pe recuperarea portului tradiţional din zonele etnografice ale judeţului Alba şi realizarea acestuia prin tehnicile tradiţionale cunoscute, cu sprijinul femeilor vârstnice care încă stăpâneau aceste aptitudini.

Petruţa Pop crede că importanţa cunoaşterii portului tradiţional este imperios necesară, el reprezentând o bucăţică din ansamblul identităţii poporului român. Oamenii se distingeau între ei "după vorbă, după port", spune aceasta.

Realitatea că oamenii nu cunosc originea portului lor local, indicând un alt costum popular ca fiind al lor, a convins-o pe Petruţa Pop să realizeze o prezentare obiectivă şi detaliată a întregului fenomen al evoluţiei portului tradiţional, transpusă într-o teză de doctorat, menită să facă lumină în această privinţă. Printre sursele de cercetare - colecţia de fond etnografic din cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, expoziţiile permanente din comunele judeţului Alba, înfiinţate la iniţiativa administraţiei judeţene, o serie de colecţii private.

"Ceea ce trebuie reţinut încă de la început este faptul că în judeţul Alba oamenii se îmbracă astăzi, la spectacole folclorice, evenimente de familie sau religioase în costumele populare sobre, alb şi negru. Portul tradiţional de altădată era plin de culoare. Identificând elemente ale portului tradiţional în satele cercetate, vechi de peste o sută de ani, mi-a fost clar să înţeleg că avem de-a face cu o evoluţie şi influenţă majoră, care a schimbat radical structura portului tradiţional", spune Petruţa Pop în lucrarea sa "Portul tradiţional din judeţul Alba. Evoluţie, istorie şi tradiţie".

Evoluţia şi modificările structurale au survenit în timp, în urma unor diverşi factori.

"De când e lumea, la noi portul e alb şi negru", "Buna mea se îmbrăca şi ea în alb şi negru ca la Sibiu" sau "Eu port costumul de la bunica mea, de când a fost mireasă, cusut cu negru" sunt doar câteva din cele ce i-au spus etnografei unele dintre persoanele intervievate.

În pofida convingerilor acestora, portul tradiţional, cel purtat la sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea, era diferit sub unele aspecte de cel cunoscut de bunicile noastre. Acest port tradiţional a fost înlocuit treptat cu alte tipuri de haine, sub influenţa unor zone, cum ar fi Mărginimea Sibiului, în decorul cărora predomina negru, pe fond alb.

De exemplu, în zona etnografică a Târnavei Mici şi a Ţării Secaşelor, cămaşa sau ia a cunoscut mai multe variante, în funcţie de perioada în care a fost purtată. Astfel, între sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, se purta o cămaşă lungă cu poalele prinse de ie, confecţionată din pânză de cânepă. Piesele provenind de la sfârşitul secolului al XIX-lea sunt decorate cu motive geometrice, cusute cu arnici colorat în roşu, albastru, galben. La femeile mai tinere, gulerul era realizat în mai multe culori.

În perioada regalităţii şi, în special în perioada interbelică, pătrunde şi aici costumul de Sălişte, considerat unul dintre cele mai frumoase din ţară, pe care femeile îl achiziţionau din târguri. La vremea respectivă existau ateliere în Săliştea Sibiului care confecţionau costumele lor specifice şi care se vindeau în toată Transilvania, dar şi în sudul Carpaţilor. Ulterior, ţărăncile l-au confecţionat singure, fiind imitat cu mare uşurinţă.

Este de notorietate şi implicarea mişcării ASTRA, înfiinţată la Sibiu la mijlocul secolului XIX, în spiritualitatea satului românesc. În 1937, de pildă, existau 150 de despărţăminte ale ASTREI, peste 1.000 de cercuri culturale pe întreg cuprinsul Ardealului, Banatului, Basarabiei, Dobrogei şi în capitală. Pentru eficienţa activităţii culturale, a fost angajat un secretar de propagandă care, săptămână de săptămână, străbătea ţara pentru a verifica dacă acţiunile ASTREI sunt cunoscute.

"Cu toate acestea, în urma acestui avânt naţional, existau derapaje în promovarea portului popular. Intelectualii, în special profesorii, probabil văzând unii de la alţii, au transplantat portul săliştenesc în satul lor, cunoscut şi foarte apreciat la vremea respectivă, datorită eleganţei şi sobrietăţii acestuia. În raportul de activitate al despărţământului Gherla, din 1935, directorul liceului, Emil Precup, s-a arătat chiar mândru că, la un eveniment cultural organizat, fetele purtau costumul săliştenesc. Se pare că avem de a face, în această perioadă, cu un curent (...) ca în multe comunităţi să se poarte acest costum săliştenesc", arată Petruţa Pop.

Etnografa a declarat, pentru AGERPRES, că în cercetările efectuate în teren, dar şi în studiul minuţios, de-a lungul timpului, în ceea ce priveşte problematica evoluţiei portului tradiţional din judeţul Alba n-a urmărit doar o analiză a trecutului, ci şi o oglindă a modului în care portul tradiţional continuă să fie parte integrantă a identităţii comunităţii locale.

"De aceea, teza mea de doctorat nu reprezintă doar un studiu etnografic, ci un apel la protejarea şi conştientizarea unui patrimoniu cultural de nepreţuit. Influenţa costumului săliştenesc asupra portului tradiţional din zonele transilvănene şi subcarpatice nu este de condamnat. Era firesc să se producă în contextul vremurilor respective. Ce nu trebuie uitat, însă, este portul tradiţional care a făcut parte din istoria vremurilor de atunci şi, implicit, este parte din spiritualitatea noastră de astăzi", mai spune Petruţa Pop.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri