Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poşta Română organizează stagii de practică pentru elevii care vor să devină agenţi vamali

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) anunţă parafarea unui acord de parteneriat cu Şcoala Postliceală "Fundaţia Ecologică Green" (FEG) Bucureşti, în baza căruia elevii care studiază specializarea "agent vamal" vor avea posibilitatea să efectueze stagii de practică în cadrul Departamentului Poşta Internaţională - Serviciul Relaţii cu vama şi declaranţi vamali, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al operatorului naţional poştal, sesiunile de practică vor dura două luni şi vor fi organizate în grupuri de câte trei persoane, astfel încât să fie asigurate toate normele în vigoare de respectare a distanţării sociale.

"Compania vine, astfel, în sprijinul elevilor din anii I şi II ai Şcolii Postliceale FEG care vor avea ocazia să cunoască modul în care se desfăşoară activităţile de reprezentare în vamă, la nivelul Poştei Române, precum şi cadrul legal care guvernează activitatea declaranţilor vamali. Totodată, elevii se vor familiariza cu schimbările care urmează a fi implementate începând cu 1 iulie 2021, atunci când se va elimina pragul de scutire de TVA", se arată în comunicatul Poştei Române.

Citește și: Ministrul Justiției: Am transmis la Guvern proiectul de deființare al SIIJ - Avizul CSM este consultativ iar după analiză am decis

Fundaţia Ecologică Green (FEG) este o instituţie de învăţământ acreditată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar diplomele obţinute sunt recunoscute, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Poşta Română deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. În prezent, peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi mai mult de 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.