Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Postul Mezzo va prelua, în premieră integral, trei concerte din Festivalul Internaţional George Enescu 2019

festivalul George Enescu

Postul Mezzo va transmite, între 5 septembrie şi 27 octombrie, trei concerte, preluate integral în premieră, din cadrul ediţiei 2019 a Festivalului Internaţional "George Enescu", potrivit news.ro.

Citește și: DOCUMENTE EXPLOZIVE - Apa pretins potabilă de la fântânile publice din Sectorul 2 NU ESTE POTABILĂ! Conține microbacterii peste limita legală, inclusiv E-Coli

Concertele transmise sunt: Simfonia a III-a de George Enescu, sub bagheta lui Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului Enescu, şi lucrarea compozitorului român Adrian Pop - „Solstice” pentru orchestră. Doi dintre cei mai apreciaţi muzicieni români ai momentului vor putea fi urmăriţi în aceste concerte: dirijorul Gabriel Bebeşelea şi pianista Alexandra Silocea.

Concertele vor fi transmise pe Mezzo live HD conform programului anunţat pe site-ul https://www.mezzo.tv/en/tv-schedule. Parteneriatul cu Mezzo datează din 2007, dar din 2009 este prima oară când Mezzo preia concerte integral de la Festivalul "Enescu", datorită calităţii înregistrărilor.

Citește și: Dorel Căprar, pretinsul 'PROPRIETAR' al posturilor publice vacante din județ, aspiră la fotoliul primăriei Arad - Lista completă a candidaților pentru arădeni

Primul concert transmis este cel al Orchestrei Naţionale Simfonice a Radiodifuziunii Poloneze, dirijată de maestrul Lawrence Foster. Concertul a avut loc la Ateneul Român, pe data de 3 septembrie 2019, şi a avut în program următoarele lucrări: Adrian Pop - „Solstice” pentru orchestră; Chopin - Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian şi orchestră op. 11 şi Lutosławski - Concert pentru orchestră.

Următoarele transmisiuni sunt cele două concerte susţinute de Orchestra Simfonică Academică De Stat „Evgeny Svetlanov” din Rusia. Primul concert susţinut de această orchestră l-a avut dirijor pe Gabriel Bebeşelea şi solist pe violonistul Ray Chen, iar din program au făcut parte lucrări de Enescu, Korngold şi Ceaikovski. Al doilea concert, dirijat de Vladimir Jurowski, a avut-o ca solistă pe pianista Alexandra Silocea. Alături de Simfonia a II-a în la major a lui Enescu, în program au mai fost lucrări de Retinsky şi Şostakovici.

Ediţia cu numărul XXIV a Festivalului a fost un maraton muzical, care a adunat în jurul numelui lui George Enescu 2.500 de artişti de talie mondială, din peste 50 de ţări, în 84 de concerte şi a durat 23 de zile.

Cea mai extinsă ediţie de până acum s-a desfăşurat în Bucureşti, 10 oraşe din ţară şi şase oraşe din lume, captând atenţia unui număr total estimat de 250.000 de iubitori ai muzicii, care s-au bucurat de atmosfera festivalului în sălile de concerte, în transmisiuni live, concerte alternative, evenimente inspirate de muzică în întreg oraşul şi în ţară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.