DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Pr. Visarion Alexa: 'Într-o lume în care suntem ispitiți să trăim ca mini-vedete, Sfântul Dimitrie ne învață simplitatea'

basilica.ro
Preasfinţitul Părinte Visarion

Sfântul Cuvios Dimitrie ne învață simplitatea, evidențiază Pr. Visarion Alexa într-un editorial semnat pentru Doxologia. Clericul notează că oricine citește viața sfântului poate învăța de la el cum să trăiești într-o smerenie desăvârșită, conform basilica.ro.

„A crescut în casa unor oameni simpli, foarte săraci, care l-au pus să păzească vitele gospodăriei. Mai târziu, s-a apropiat de mănăstire, a devenit monah, apoi pustnic, trăind o viață dăruită lui Dumnezeu, într-o simplitate desăvârșită”.

Trăim ca niște mini-vedete

Părintele Visarion atrage atenția că noi, „creștinii timpurilor prezente”, este mai greu „să înțelegem calea aceasta a simplității”.

„Nu știu dacă putem noi să trăim astfel”, evidenţiază părintele Visarion explicând că „ne considerăm adesea oameni foarte importanți”.

„Trăim pe rețelele de socializare, avem un cont virtual unde putem fi cineva important, unde suntem ispitiți să trăim ca niște mini-vedete. Avem nevoie de recunoașterea meritelor și de respectul celorlalți. Fără o astfel de viețuire, fără a i se recunoaște meritele, fără a i se aduce laude, omul modern începe să fie bântuit de anxietate și de depresie”.

Stima de sine

De asemenea, Părintele Visarion Alexa explică de ce promovarea excesivă a conceptului „stima de sine” face ca trăirea simplităţii să fie evitată.

„Cursurile de dezvoltare personală sunt introduse în ziua de astăzi în programul copiilor de grădiniță. Corporațiile încurajează acest concept, oferind lunar locuri de onoare angajaților. Este extrem de greu, așadar, să trăim simplu, smerit. În acest context al lumii de astăzi, Sfântul Dimitrie este o provocare totală”.

El remarcă schimbările care apar atunci când himera celebrităţii se instalează la anumite persoane.

„Ați observat că, atunci când omul primește o funcție, se schimbă rapid? Din omul blând și bun care era, devine aspru, certăreț, superior, autoritar asupra celorlalți. Biserica și noi, creștinii, trebuie să învățăm să scăpăm de acest apanaj al celebrității”.

Simplitatea oferă linişte sufletească

Mulţi dintre noi ignorăm exemplul lăsat de Hristos, de sfinţii săi, şi preferăm aparenta celebritate, notează clericul.

„E greu… toți parcă suntem înclinați să căutăm celebritatea, să ne remarcăm, să punem la punct pe cineva, să intrăm în dialoguri chiar dacă nu avem cunoștințele necesare pentru a susține un atare dialog. Simplitatea, să știți, ne oferă și o anume libertate sufletească. Un om al constrângerilor și al claselor cred că trăiește lăuntric destul de greu”.

Părintele Visarion atrage atenţia că trăim vremuri complicate în care societatea le oferă copiilor modele și valori nepotrivite. „În aceste condiții”, spune preotul, „munca noastră ca părinți devine cu atât mai grea”.

„Dacă îi vom crește cu recompense, motivați de beneficii sau presați să demonstreze că sunt cei mai buni, mă tem că nu vor mai fi în stare, ca adulți, să ofere ceva necondiționat, mă tem că vom trăi într-o societate unde va domni legea junglei: cel mai puternic, cel mai frumos, cel mai faimos, va domina. Ceea ce e dezastruos”.

Părintele Visarion Alexa, originar din Bacău, în prezent preot paroh la biserica bucureșteană „Sf. Nicolae” – Militari, este foarte îndrăgit, mai ales în rândul tinerilor.

În calitate de realizator sau de invitat în cadrul emisiunilor radio și TV, Pr. Visaron Alexa abordează teme de actualitate şi răspunde provocărilor generaţiei actuale.

A participat la numeroase cateheze, întruniri, conferinţe, la diferite dialoguri şi dezbateri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.