Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PRĂPĂD găsit la controlul de la Metrorex: Contracte de asociere în participaţiune dezavantajoase financiar

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam metrou

Contractele de asociere în participaţiune derulate la nivelul Metrorex au fost dezavantajoase pentru companie din punct de vedere financiar, stabilirea cotelor de participare la împărţirea veniturilor obţinute nefiind fundamentată în mod corespunzător, în funcţie de valoarea aportului fiecărui asociat, se arată în Sinteza Raportului privind controlul tematic efectuat la Metrorex.

Acesta mai menţionează clauze care dezavantajează Metrorex prin limitarea posibilităţilor de implicare în negocierea contractelor care aduc venituri în asociere, scrie agerpres.ro.

Citește și: IPS Teodosie, ieșire la adresa Guvernului! ‘Suntem amenințați în aceste zile’

"Prelungirea duratei unor contracte de asociere nu a fost precedată de efectuarea unei analize tehnico-economice, care să justifice modificarea aportului Metrorex, stabilirea duratei de prelungire a contractului de asociere, stabilirea cotelor de participare la beneficiile asocierii. Cu toate că unele dintre contractele de asociere în participaţiune au încetat prin ajungere la termen, partenerii contractuali au continuat să desfăşoare activităţile specifice prin exploatarea abuzivă a spaţiilor /sau cu acordul Consiliului de Administraţie al Metrorex", se arată în raport.

Reprezentanţii Corpului de Control al Ministerului Transporturilor apreciază că se impune efectuarea tuturor demersurilor legale necesare în vederea determinării firmei Spectacular OOH & Printing SRL să elibereze spaţiile ocupate în prezent în mod abuziv.

Citește și: Medicul Răzvan Constantinescu s-a dezlănțuit la adresa lui Radu Tudor: ‘Oligofrenul emitent’

De asemenea, potrivit acestora, condiţiile în care a fost încheiat contractul de asociere în participaţiune cu SC Sindomet Servcom SRL şi modul în care a fost prelungită durata acestuia prin act adiţional au fost în defavoarea Metrorex.

"Echipa de control apreciază că Metrorex a fost dezavantajată din punct de vedere financiar prin repartizarea veniturilor şi cheltuielilor, stabilită iniţial în cota de doar 25%, în timp ce cota pentru SC Sindomet Servcom SRL a fost de 75%. Nu au fost puse la dispoziţia echipei de control documente din care să reiasă care au fost elementele luate în considerare la stabilirea cotelor de participare pentru împărţirea veniturilor şi cheltuielilor asocierii. O deficienţă majoră constatată în legătură cu încheierea contractului de asociere în participaţiune nr.94/26.11.2003 o reprezintă contradicţia dintre clauzele contractuale, pe de o parte, care stabilesc faptul că SC Sindomet Servcom SRL "încheie contracte de închiriere cu terţii contractanţi" şi pe de altă parte prevederile art.4 alin. (2) lit.c) din Hotărârea de Guvern nr.482/1999 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A., care interzic în mod expres subînchirierea spaţiilor. Apreciem că stabilirea cotelor de participare la împărţirea veniturilor obţinute din asociere nu a fost fundamentată în mod corespunzător, în raport cu valoarea aportului adus de fiecare asociat. De asemenea, contractul conţine clauze care au dezavantajat Metrorex prin limitarea/excluderea posibilităţilor de implicare în negocierea contractelor care aduc venituri în asociere", se menţionează în raport.

Citește și: Ludovic Orban, despre propunerea USR de a fi alocate fonduri, prin PNRR, pentru ONG-uri: ‘Trebuie un pic mai serios fundamentată’

Documentul mai arată că, până în prezent, Sindoment Servcom nu s-a conformat solicitării de a preda către Metrorex spaţiile comerciale, invocând un articol din contractul de asociere în participaţiune nr.94/2003 care prevede ca "în cazul lichidării, fiecare parte reintră în posesia exclusivă a bunurilor şi valorilor asupra cărora şi-a păstrat dreptul de proprietate, cu excepţia construcţiilor cu caracter comercial care devin proprietatea exclusivă a Metrorex. Sindomet Servcom are dreptul la o justă şi reală despăgubire, în limita contribuţiei sale la cheltuiala efectuată pentru construirea spaţiilor, în condiţiile legii"

În cadrul acţiunii de control, au fost efectuate verificări privind situaţia ocupării spaţiilor comerciale de la metrou, în condiţiile în care contractul de asociere a încetat prin ajungere la termen, echipa de control fiind însoţită de reprezentanţi ai Metrorex. Astfel, în urma verificărilor efectuate prin sondaj la staţiile de metrou Gara de Nord, Eroilor, Piaţa Victoriei, Iancului s-a constatat că în majoritatea spaţiilor identificate se desfăşoară activitate comercială.

Citește și: Radu Țincu: ‘Vom avea o evoluție nefavorabilă în perioada imediat următoare. Nu avem suficiente doze încât să vaccinăm toată populația’

"Având în vedere aspectele prezentate cu privire la litigiile generate de încetarea contractului de asociere nr.94/2003 apreciem faptul că situaţia actuală în care S.C. Sindomet Servcom S.R.L. exploatează în continuare fără niciun drept spaţiile comerciale se datorează în mare măsură lipsei de reacţie şi lipsei măsurilor adecvate din partea managementului Metrorex pentru îndeplinirea demersurilor necesare", explică reprezentanţii Corpului de Control.

În acest context, şi ţinând cont de constatările efectuate cu privire la relaţiile comerciale dintre Metrorex, USLM /sau Sindomet Servcom SRL, s-a apreciat ca aspectele evidenţiate în cadrul raportului reprezintă indicii cu privire la săvârşirea unor posibile infracţiuni de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi de abuz în serviciu, prevăzute şi sancţionate de legea penală, mai menţionează raportul.

Citește și: Medicul Monica Pop, despre vaccinul AstraZeneca: ‘Până acum o lună nu era indicat după 55 de ani și acum e? Nu e același vaccin?’

Astfel, având în vedere indiciile privind săvârşirea unor posibile infracţiuni şi faptul că aspectele prezentate pot întruni elementele constitutive ale infracţiunilor menţionate, ţinând cont de prevederile art.23, alin.l din Legea nr.78/2000, conform cărora: "Persoanele cu atribuţii de control sunt obligate să înştiinţeze organul de urmărire penală sau, după caz, organul de constatare a săvârşirii infracţiunilor, abilitat de lege, cu privire la orice date din care rezultă indicii că s-a efectuat o operaţiune sau un act ilicit ce poate atrage răspunderea penală, potrivit prezentei legi", prin Raportul de control s-a propus sesizarea organelor de urmărire penală, abilitate pentru efectuarea cercetărilor cu privire la fapte ("in rem") şi aplicarea măsurilor prevăzute de lege.

Citește și: IPS Teodosie, ieșire la adresa Guvernului! ‘Suntem amenințați în aceste zile’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.