Aleşii eurofobi din Parlamentul European (PE) vor depune o moţiune de cenzură împotriva preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care va fi supusă la vot săptămâna viitoare, după dezvăluirile privind scandalul LuxLeaks, informează AFP.
Moţiunea prezentată de grupul eurofob EFDD (Europa Libertăţii şi Democraţiei Directe), prezidat de liderul UKIP, britanicul Nigel Farrage, a obţinut cele 76 de semnături necesare pentru o astfel de iniţiativă. Majorităţii membrilor EFDD (44 din totalul de 48 de membri) li s-au alăturat deputaţi ai Frontului Naţional din Franţa, condus de Marine Le Pen, şi alţi aleşi eurofobi, a precizat Parlamentul European.
'Moţiunea va fi înscrisă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe plenare şi conferinţa preşedinţilor urmează să decidă în ce moment va fi votată', potrivit sursei citate.
Cu toate acestea, moţiunea nu are nicio şansă să fie adoptată, eurofobii dispunând de o sută de fotolii din totalul de 751 în Parlamentul European. Însă 'votul va fi un exerciţiu de autopromovare' pentru iniţiatorii săi, potrivit unei surse parlamentare.
Şi stânga radicală a încercat să depună o moţiune de cenzură împotriva lui Jean-Claude Juncker, însă nu a reuşit să adune cele 76 de semnături necesare după ce le-a refuzat pe cele ale eurofobilor şi ale extremei drepte.
Aleşii eurofobii doresc să-l sancţioneze pe Juncker după dezvăluirile cu privire la amplul sistem de evaziune fiscală din ţara sa pe când acesta deţinea funcţia de premier.
'Scandalul 'LuxLeaks' demonstrează că Jean-Claude Juncker şi-a consacrat cariera politică pentru a-şi îmbogăţi ţara pe spatele partenerilor săi europeni, în pofida Uniunii şi a spiritului comunitar pe care vrea să le reprezinte', a acuzat eurodeputatul italian Marco Zanni, liderul aleşilor Mişcării 5 Stele a lui Beppe Grillo, membri ai EFDD.
Președintele Comisiei Europene va da piept cu o moțiune de cenzură
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

65
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
65

1.578
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.578

11.754
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
11.754

93
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
93

11.244
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
11.244

111
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
111

88
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
88

56
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
56

79
Pesimismul creşte în Europa pe fondul războiului cu Iranul, care afectează încrederea economică şi a consumatorilor
79

1.341
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.341

117
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
117

4.654
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
4.654

57
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
57
















Comentează