Preşedintele sudanez destituit Omar al-Bashir a fost transferat în noaptea de marţi spre miercuri într-o închisoare din Khartoum, a anunţat pentru AFP un apropiat al fostului şef de stat înlăturat de la putere de armată, în 11 aprilie, în urma unei ample mişcări de contestare populară, informează miercuri AFP potrivit Agerpres.
"Bashir a fost transferat în timpul nopţii în închisoarea Kober din Khartoum", a declarat acest membru al familiei, cerând să nu-i fie dezvăluită identitatea, din motive de securitate.
Omar al-Bashir, 75 de ani, a fost până acum deţinut de militari într-un loc necunoscut, după arestarea care a urmat destituirii sale de către armată, după patru luni de proteste.
Potrivit martorilor, numeroase efective de soldaţi şi de membri ai grupărilor paramilitare au fost desfăşurate miercuri în sectorul în care se află această închisoare, în nordul capitalei.
Manifestanţii sudanezi, mobilizaţi din decembrie 2018 împotriva regimului, au cerut judecarea fostului preşedinte. La rândul său, organizaţia Amnesty International a cerut ca preşedintele destituit să fie predat Curţii Penale Interaţionale (CPI), care a emis împotriva lui, în urmă cu zece ani, mandate de arest pentru "crime de război" şi "crime împotriva umanităţii", precum şi pentru "genocid" în Darfour, soldate, potrivit estimărilor, cu sute de mii de morţi.
Armata sudaneză l-a răsturnat pe 11 aprilie pe preşedintele Omar al-Bashir, aflat la putere de 30 de ani, în urma unei ample mişcări de contestare populară şi a instituit un Consiliu militar de tranziţie pentru o perioadă de maximum doi ani. Noul şef al consiliului militar, Abdel Fattah al-Burhani, a dat asigurări sâmbătă că un guvern civil va fi format după consultări cu opoziţia.
Președintele destituit al Sudanului a fost transferat într-o închisoare din Khartoum
Explorează subiectul
Articole Similare

594
'Informaţii foarte tulburătoare şi cu adevărat îngrozitoare': Hillary Clinton, mesaj dur în legătură cu dosarele Epstein
594

700
Monstrul își devorează creatorul: lumea pe care a visat-o Putin este exact cea care îi poate semna sentința
700

637
Forțele americane ICE primesc o lovitură puternică: ce au decis mai multe sute de judecători din SUA
637

796
Afacerea murdară cu flori 'frumoase': un raport exploziv arată cât de periculos poate fi să oferi un buchet de trandafiri
796

905
Decizie fără precedent a Băncii Centrale Europeane: moneda euro devine armă globală în fața crizelor financiare
905

39
VIDEO Astronauta franceză Sophie Adenot a ajuns sâmbătă, împreună cu doi americani şi un rus, pe Staţia Spaţială Internaţională
39

1.619
Marco Rubio dezvăluie ce urmărește Donald Trump în privința războiului din Ucraina, după întâlnirea cu Zelenski
1.619

834
Mega-proiect feroviar în Europa: trei țări sapă sub munți pentru a construi cel mai lung tunel subteran realizat vreodată
834

256
În trecut, struțul putea să zboare: cum și de ce și-a pierdut această abilitate
256

1.175
SUA face ravagii În Siria: au efectuat atacuri asupra a peste 30 de ţinte ale Statului Islamic
1.175

1.200
'Nu voi uita niciodată cum m-am simțit': experiență paranormala trăită de o jurnalistă într-un sat părăsit
1.200

683
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Orașul Herson este sub foc continuu. Infrastructură critică a fost puternic avariată
683

1.508
Hrana, noua armă de război a Rusiei. Semnal de alarmă tras de un lider european: Dependența alimentară face UE vulnerabilă
1.508

















Comentează