Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Franței invitat la o reuniune privind Amazonia de pe marginea Adunării Generale a ONU de la New York

MEDIAFAX.ro
Preşedintele Franţei, Emmaunuel Macron

Emmanuel Macron va participa luni la o reuniune privind Amazonia organizată la New York pe marginea Adunării Generale a ONU în scopul de a mobiliza comunitatea internaţională pentru reîmpădurirea regiunii, afectată de incendii majore în această vară, relatează AFP, potrivit Agerpres.

A doua zi după sosirea sa la New York, duminică seară, preşedintele francez va lansa "un apel la mobilizare" pentru pădurea amazoniană, împreună cu omologii săi chilian, Sebastian Pinera, şi columbian, Ivan Duque, a anunţat joi Palatul Elysee.

Această reuniune, care se vrea a fi "consensuală", urmează după cea care a reunit la începutul lui septembrie şapte ţări din regiune în Columbia pentru a proteja cea mai mare pădure tropicală din lume, devastată de incendii pentru care preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a fost sever criticat de Emmanuel Macron.

Citește și: Cutremur la Poliția Caracal! Decizia care răstoarnă situația actuală

Nicio întâlnire între cei doi preşedinţi nu este prevăzută la New York, notează France Presse.

Franţa "este şi o ţară amazoniană", a reamintit Palatul Elysee, teritoriul său de peste mări Guyana dispunând de o importantă suprafaţă amazoniană.

Luni, Emmanuel Macron va participa şi la summitul privind schimbarea climatică organizat de ONU, care va fi "ocazia de a afirma ambiţia noastră climatică", potrivit preşedinţiei franceze.

Citește și: Lovitură dură pentru Lucian Mîndruță! Acuzat de răspândirea de știri false

La New York, unde vor veni numeroşi lideri internaţionali, şeful statului francez va avea o serie de reuniuni bilaterale, în special cu americanul Donald Trump sau cu preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas. Macron va lua cuvântul marţi în faţa Adunării Generale a ONU pentru a treia oară de la începutul mandatului său.

Emmanuel Macron va încerca în primul rând să obţină progrese în două dosare prioritate pentru Paris: criza de securitate din Sahel, cu ambiţia de a extinde coaliţia de actori internaţionali care vin în ajutorul ţărilor din regiune, şi Libia, unde Franţa susţine ONU în încercarea de a relansa negocierile între beligeranţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.