Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Serbiei i-a cerut premierului Viorica Dăncilă 'un sprijin şi mai puternic de la Bucureşti pe calea noastră europeană'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam  Viorica Dăncilă Aleksandar Vucic Alexis Tsipras Boiko Borisov

Serbia va accepta un sprijin şi mai puternic din partea Bucureştiului, Atenei şi Sofiei pe calea spre UE, a declarat preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, la finalul reuniunii cvadrilaterale la nivel înalt România - Bulgaria - Grecia - Serbia, care a avut loc marţi la Palatul Victoria.

"Aceste întâlniri sunt foarte relevante pentru ţările noastre, Serbia fiind singura dintre acestea care nu este încă stat membru al UE. Este foarte important să beneficiem de sprijinul României, Bulgariei şi Greciei în calea europeană a Serbiei, aşa încât Serbia, la rândul său, va face tot ce îi stă în putinţă pentru a ajuta aceste ţări prietene şi o vom face de o manieră directă. Vom accepta un sprijin şi mai puternic din partea Bucureştiului, Atenei şi Sofiei pe calea noastră europeană. Vrem să ne ajutaţi, pentru că, dacă am fi în locul dumneavoastră, v-am ajuta. Vrem să devenim stat membru al UE, dar fără sprjinul dumneavoastră solid nu am putea face acest lucru", a declarat Aleksandar Vucic.

Citește și: Dragoș Pătraru ar putea fi „executat”! Anunțul făcut de realizator

Preşedintele sârb a precizat că în cadrul reuniunii de la Bucureşti s-au purtat "discuţii foarte concrete".

"Concluzia este că vom forma un grup de lucru comun, la care vor fi reprezentaţi miniştrii Comunicaţiilor şi Transporturilor din ţările noastre, vom discuta mai concret proiectele comune şi vom lucra îndeaproape pentru a ne pregăti în vederea organizării reuniunii în format 16 plus 1, care va avea loc în iulie, pe parcursul acestui an. De asemenea, am discutat aspecte legate de finanţare şi o serie de activităţi comune. Schimbul de mărfuri între Serbia, România, Bulgaria şi Grecia a crescut în ultimii ani. De asemenea, a crescut afluxul de turişti către Serbia şi, de asemenea, din Serbia către aceste trei ţări. Considerăm că aceste întâlniri sunt foarte relevante pentru ţările noastre", a menţionat Vucic.

Citește și: Dezastru pentru H&M! De peste 40 de ani nu s-a întâmplat asta

Preşedintele Serbiei s-a referit şi la proiectele comune discutate în cadrul reuniunii.

"Sunt încântat de rezultatele concrete pe care le-am înregistrat astăzi. Pentru cetăţenii Serbiei am discutat oportunităţi precum autostrada dintre Moraviţa - Timişoara, de asemenea, construcţia unei autostrăzi care să ne lege de Bulgaria, finalizarea părţii noastre de autostradă care duce către Skopje. Am discutat posibilităţi de modernizare a căilor feroviare către graniţa bulgară. De asemenea, am discutat modalităţi de îmbunătăţire a infrastructurii digitale şi modalităţi de îmbunătăţire a cooperării cu aceste state ale UE. Am discutat posibilitatea de rezolvare a problemelor comune şi implementarea unor grupuri de lucru comune poate ajuta", a mai spus Vucic.

Citește și: Noi informații despre trecerea la euro! Precizările premierului Viorica Dăncilă .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.